Evenimentul Zilei > Actualitate > Serialul “The Romanoffs” se filmează la Constanța. Restricții de circulație în oraș
Serialul “The Romanoffs” se filmează la Constanța. Restricții de circulație în oraș

Serialul “The Romanoffs” se filmează la Constanța. Restricții de circulație în oraș

În centrul vechi al orașului Constanța, dar și în zona Faleza Sud, au fost impuse restricții de circulație, primăria informând că se vor filma scene din serialul internațional de televiziune „The Romanoffs“. În apropierea Pieței Ovidiu a început amplasarea decorurilor. Este vorba de strada Revoluției unde se observă deja dâmburile e zăpadă artificială și mai multe magazine pe care s-au agățat firme în limba rusă.

Regizorul și producătorul american Matthew Weiner, creatorul  srrialelor de televiziune Clanul Soprano și Mad Mad filmează la Constanța serialul dramă The Romanoffs care va prezenta povestea unor descendenți ai ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea. "Fiecare episod are o distribuție diferită, o poveste diferită și o altă locație. Ceea ce le unește este că toate povestirile implică oameni care se cred că sunt descendenți ai familiei Romanov", a declarat, recent, Weiner pentru The Hollywood Reporter.

Serialul The Romanoffs va debuta în primăvara lui 2018 pe Amazon. Din distribuție vor face parte nume cunoscute ale cinematografiei precum Diane Lane Isabelle Huppert, Christina Hendricks, John Slattery, Jack Huston, Amanda Peet, Aaron Eckhart, Marthe Keller, Corey Stoll, Andrew Rannells și Paul Reiser. Bugetul miniseriei de opt episoade din primul sezon ar fi de 70 milioane de euro, conform presei de specialitate de peste ocean. La Constanța, dar și la București, se va filma o parte din al șaptelea episod.

Primăria Municipiului Constanța anunță constănțenii că, în perioada 14 – 18 martie 2018, pe mai multe străzi din municipiul Constanța se vor filma scene din serialul internațional de televiziune „The Romanoffs“, motiv pentru care în zilele amintite vor fi impuse restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum. Pe strada Revoluția din 22 decembrie 1989, din centrul vechi, pe Bulevardul 1 Mai și pe strada Brizei din cartierul Faleza Sud al orașului. Cu păreri de rău pentru disconfortul creat.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: