Scandal în justiție. Un judecător controversat vrea să revină în sistem

Scandal în justiție. Un judecător controversat vrea să revină în sistem Sursa foto: Arhiva EVZ

Un judecător acuzat de trafic de influență, inclusiv pentru că ar fi luat 20 de mii de euro de la fostul avocat Valerian Mînzat pentru a-l scăpa de închisoare, își dorește să revină în sistem.

Magistratul de la Curtea de Apel Chișinău Sergiu Arnăut vrea să revină în funcție, după 6 ani, și să fie repus în toate drepturile avute anterior. Consiliul Superior al Magistraților (CSM) va examina cererea judecătorului în ședința de joi, 21 decembrie.

Sergiu Arnăut vrea să revină în funcție

El a fost suspendat din funcția de judecător pe 12 decembrie 2017, „până la adoptarea hotărârii definitive pe cauza” în care era cercetat pentru patru episoade de trafic de influență. Judecătorul din cadrul Judecătoriei Bălți Ghenadie Eremciuc, care a fost transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție în luna mai 2023, a pronunțat pe 7 noiembrie 2022 o sentință de achitare a magistratului Sergiu Arnăut pe toate cele patru episoade, „din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracţiunii”.

Deși Curtea de Apel Bălți a admis la începutul lunii decembrie 2023 apelul procurorului în Procuratura Anticorupție (PA) și a casat hotărârea în latura penală, judecătorul a fost achitat „pe motiv că nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valerian Mînzat a ajuns parte vătămată

Fostul avocat controversat Valerian Mînzat, condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie și eliberat înainte de termen, a fost parte vătămată în dosar și unul dintre martorii cheie, depunând denunț la PA pe numele magistratului. Inițial, avocatul i-ar fi dat lui Arnăut 20 de mii de euro pentru a-l scăpa de închisoare.

Acesta a declarat în fața instanței că îl cunoștea pe Arnăut pentru că a activat în calitate de avocat al SA „Moldovagaz” și al tuturor întreprinderilor afiliate companiei de pe teritoriul R. Moldova.

„Prin intermediul judecătorului Sergiu Arnăut din cadrul Curții de Apel Chișinău rezolva mai multe probleme sau soluționarea acestora cum îi era convenabil precum de acceptarea cererilor de către Curtea de Apel Chișinău și în caz de necesitate de respingere a cererilor de către Curtea de Apel Chișinău. Executa indicațiile administrației SA „Moldovagaz” iar întâlnirile cu judecătorul Sergiu Arnăut aveau loc la domiciliul temporar a ultimului, la Poșta Veche din municipiului Chișinău.

În cazul repartizării a unei cereri el transmitea inculpatului și materialele cauzei ca să-i fie ușor să găsească materialele iar ulterior îi transmitea și mijloace bănești, la fiecare solicitare câte 50 de mii de lei iar în total de la SA „Moldovagaz” a fost transmisă suma de 404 mii de lei”, se arată în sentința Judecătoriei Bălți.

Mînzat a recunoscut că i-a dat bani

Mînzat a declarat că este partea vătămată pentru că i-a dat judecătorului suma de 20 de mii de euro, după ce „inculpatul Sergiu Arnăut nu i-a soluționat problema”. Acesta a mai spus că cei 20 de mii de euro i-ar fi transmis judecătorului de la Curtea de Apel Chișinău pentru a fi scutit de pedeapsa cu detenție pentru 9 ani.

Sergiu Arnăut

Scandal în justiție. Un judecător controversat vrea să revină în sistem. Sursa foto magistrat.md

„În momentul contestării sentinței la Curtea de Apel Chișinău l-a rugat inculpatul Sergiu Arnăut să soluționeze problema, ca să fie eliberat din detenție. Inculpatul a solicitat termen ca să vadă la cine este repartizată cauza penală, ca să intre în esență, iar ca ulterior să vină cu un răspuns. Prin intermediul feciorului Nicu Arnăut l-a contactat și l-a rugat să vină la domiciliul acestuia la Poșta veche din municipiul Chișinău ca să-i dea răspuns. (…) Inculpatul a menționat că pentru ca apelul să fie acceptat la Curtea de Apel Chișinău el urmează să transmită suma de 20 de mii de euro. Atunci apelul va fi admis și el nu va fi condamnat”, a povestit Mînzat instanței de judecată de la Bălți.

Apelul ex-avocatului a fost respins atunci, după ce Arnăut s-ar fi „îmbolnăvit brusc”.

Ce spunea Sergiu Arnăut

Judecătorul suspendat de la Curtea de Apel Chișinău a declarat în fața primei instanțe că pe Mînzat îl cunoștea în calitatea sa de avocat în cauzele de pe rolul instanței în care lucra, dar și „deoarece presa scria despre el că ar fi o persoană extravagantă care obișnuia să trăiască în lux, inclusiv că ar fi figurat în mai multe cauze penale în calitate de infractor”.

Sergiu Arnăut a mai spus instanței că nu ar fi avut cum să-i transmită, până la sfârșitul anului 2017 pnetru că nu știa cum. El a declarat că nici măcar nu știa ce numere de telefon are avocatul și că n-au vorbit niciodată.

„Nu a purtat niciodată discuții telefonice cu avocatul Valerian Mînzat și nici nu cunoștea ce numere de telefon utiliza ori utilizează acesta. De asemenea a declarat cu responsabilitate că nu a expediat niciodată mesaje tip SMS lui Valerian Mînzat sau altor persoane până la 03.10.2017. În acest sens menționează că el nu avea abilități și nu cunoștea cum se scriu și se expediază mesajele de tip SMS”, se menționează în hotărâre, potrivit zdg.