Șerban Nicolae, despre sancționarea sa: „Este un lucru incorect. Dar poate că am făcut vreun rău partidului”

Șerban Nicolae, despre sancționarea sa: „Este un lucru incorect. Dar poate că am făcut vreun rău partidului”

După ce Șerban Nicolae a adus o serie de amendamente la Legea grațierii cu care șeful PSD Liviu Dragnea nu este de acord, acesta și-a pierdut, miercuri, funcțiile și a rămas doar un simplu membru în partid.

Șerban Nicolae a declarat la B1 TV că este de părere că ceea ce i s-a întâmplat este un lucru incorect, dar că nu își va schimba părerile.  Politicianul a spus că nu i se pare că este o umilință faptul că a rămas un simplu memebru al PSD. Întrebat însă, dacă l-a deranjat faptul că a fost sancționat de colegii de partid, acesta a răspuns: ”Asta e altceva. Eu consider că e un lucru incorect, dar poate că nu mi-am dat eu seama. Văzând decizia unanimă a colegilor mei, cu un singur vot divergent, al lui Codrin Ștefănescu, bănuiesc că am făcut vreun mare rău partidului, nu mi-am dat seama cât de mult rău fac PSD-ului în aceste două funcții și nu contest decizia colegilor. (...) Categoric, lucrurile se știau. Inclusiv, se știa faptul că Liviu Dragnea s-a exprimat de mai multe ori în sensul în care spunea «eu nu susțin grațierea faptelor de corupție»”, a spus Nicolae. 

”Mi s-a spus că cei 700 de oameni care au ieșit în stradă să protesteze împotriva mea sunt, de fapt, mult mai mulți la nivelul societăți, mai mulți decât au ieșit în stradă în februarie. Dar s-au rezolvat lucrurile, pericolul a dispărut.

Eu sunt alături de colegii mei. Nu-mi schimb părerile, dacă are cineva vreun dubiu, nu fac în continuare niciun fel de compromisuri în ceea ce privește profesia sau principiile partidului din care fac parte”, a mai spus Șerban Nicolae.