Sentinţă definitivă în cazul băiatului ucis de câini. Jumătate din 2,4 milioane de euro va ajunge la fratele lui Ionuţ Anghel

Sentinţă definitivă în cazul băiatului ucis de câini. Jumătate din 2,4 milioane de euro va ajunge la fratele lui Ionuţ Anghel

Zi fastă pentru familia copilului omorât de maidanezi. Ieri, după trei ani de bătut pe la uşile tribunalelor, familiei Anghel i s-a făcut dreptate

Constantin Ciorăscu, administratorul firmei Tei Rezidenţial, care deţinea terenul unde a fost ucis, în 2013, Ionuţ Anghel, a primit trei ani cu executare. În sala de judecată, vizibil afectat de tot ce se discută la proces, bărbatul nu a înţeles iniţial că judecătorul l-a trimis la închisoare. Abia după ce l-a întrebat pe avocat ce se întâmplă, acesta şi-a dat seama de gravitatea deciziei. Pe lângă pedeapsa cu executare în regim de detenţie, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a mai decis şi despăgubiri de 2,4 milioane euro pentru familia Anghel.

Iniţial, administratorul proprietăţii fusese condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la trei ani de închisoare cu suspendare, însă judecătorii au decis definitiv ca Ciorăscu să execute pedeapsa pentru ucidere din culpă.

La acea vreme, mama lui Ionuţ s-a declarat nemulţumită de decizia magistraţilor. „Pedeapsa cu suspendare mi se pare prea blândă. După moartea lui Ionuţ, viaţa noastră a fost un calvar. Trăim o suferinţă continuă şi nimeni nu ştie ce e în sufletul meu de la acea tragedie”, declara în luna mai 2015, Andreea Felicia Anghel.

Amendă penală de 300.000 de lei

Ieri, la ieşirea de la CAB, administratorul firmei a avut puterea să mai declare doar că îi pare rău. Instanţa a dispus amendarea penală cu câte 300.000 de lei a firmei Tei Rezidenţial, a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 şi a lui Constantin Ciorăscu, tot pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Deşi rana din sufletul lor nu va fi vindecată niciodată, iar orice ban din această lume nu le va aduce copilul înapoi, familia lui Ionuţ Anghel a fost mulţumită de sentinţa dată de judecători.

O a doua carte în memoria copilului lor

„Apelul nostru s-a materializat. Această decizie este un semnal de alarmă, pentru a nu se mai întâmpla şi altora ca noi. Jumătate din banii pe care îi vom primi, vor merge la Andrei, el va decide ce va face cu banii când va fi mare. Apoi vom scoate o a doua carte, una este deja scrisă, dar nu am făcut-o publică. Avem multe proiecte, vom vedea cum le vom putea realiza”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, Valentin Anghel, tatăl lui Ionuţ. Întrebat dacă el şi familia lui s-au gândit să se mute din oraş, acesta a declarat că nu a luat în calcul această măsură radicală: „Deşi am primit de nenumărate ori ameninţări de la iubitorii de animale, sper să nu ajungem în situaţia în care să fim forţaţi să plecăm de aici”, a spus Anghel.

Ionuț se afla în parc cu bunica şi fratele lui

Pe data de 2 septembrie 2013, în jurul orei 11.30, Ionuţ Anghel a fost găsit ucis de câini pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Copilul în vârstă de 4 ani se juca împreună cu fratele său, cu doi ani mai mare. Acesta din urmă a reușit să scape, însă Ionuț a fost sfâșiat de animale. Cei doi copii au ajuns pe terenul privat după ce au fugit de lângă bunica lor, din parcul Tei. Bătrâna nu a ştiut timp de două ore de soarta nepotului său. După alte 40 de minute a anunţat dispariţia lui, acestea au fost concluziile unei anchete EVZ din datele oferite de cei care l-au găsit mort pe copil. Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara, în 3 septembrie, la o zi după moartea micuţului, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului având sute de muşcături de câini.

,,Vom face totul pentru Andrei, fiul nostru!

Deşi nu vor uita niciodată data de 2 septembrie 2013, și plâng aproape zilnic când privesc poza lui Ionuţ, părinţii copilului ucis de maidanezi încearcă să pară puternici în faţa lui Andrei, singurul lor copil şi fratele lui Ionuţ, cu care s-a jucat până în ultimele lui clipe de viaţă. Aflat în clasa a doua, băiatul este în continuare afectat, dar Andreea Felicia şi Valentin Anghel fac tot posibilul ca acesta să nu se mai gândească şi să nu mai sufere.

FOTO: Pe 5 septembrie 2013, părinţii lui Ionuţ şi rudele familiei Anghel au participat la slujba de înmormântare a copilului ucis de maidanezi

„A trecut prin prea multe. Ca şi copil, este sociabil, nu are probleme, dar, luat în sigurătate, este foarte trist. Noi încercăm să-i ocupăm timpul cu activităţi, pentru că şi nouă ne este greu dacă stăm şi ne gândim, şi lui îi este greu, la fel... Încercăm să avem o viaţă cu diverse activităţi, uşoară. Vom face totul pentru Andrei, fiul nostru. Vom fi alături de el şi îl vom sprijini în tot ceea ce vrea să facă”, ne-a declarat Valentin Anghel, tatăl lui Ionuţ.