Politica
SENATUL RUŞINII NAŢIONALE. Parlamentarii INSISTĂ să scape de arestul preventiv. Modificarea CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ, pe masa Comisiei Juridice
- Larisa Bernaschi
- 21 aprilie 2015, 11:29
Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală, iniţiat de senatorul PSD Nicolae Şerban, prin care parlamentarii vor să scape de "beciul domnesc" şi de spctacolul mediatic cu cătuşe a ajuns pe masa Comisiei Juridice din Senat.
Potrivit proiectului, măsura arestului preventiv ar putea fi luată doar în cazul în care un suspect este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni, a căror pedeapsă este de zece ani sau mai mare.
În al doilea rând, spectacolul corupţilor încătuşaţi din fața sediului DNA ar putea lua sfârşit. Șerban Nicolae propune să fie încătușați doar cei cercetați pentru infracțiuni comise prin acte de violență sau cei care s-au opus măsurii dispuse.
După ce mai mulţi politicieni au fost luaţi de pe stradă, din baruri sau chiar din sediile unor televiziuni şi duşi cu mandat în faţa procurorilor anticorupţie, parlamentarul propune ca „suspectul sau inculpatul să poată fi dus cu mandat (...) dacă acesta este cercetat pentru o infracţiune intenţionată contra vieţii, care a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane” sau alte infracţiuni.
Contactat de EVZ, preşedintele comisiei, Cătălin Boboc, a precizat că în acest caz va fi întocmit un raport în maximum două săptămâni. „Am cerut un punct de vedere de la CSM şi Parchetul General”, a spus Boboc. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta nu susţine adoptarea acestei legi în forma actuală.
Nu în ultimul rând, deputaţii vor să scape de arestul preventiv cu ajutorul regulamentului intern. În plen va intra, astăzi, în dezbatere proiectul de modificare a Regulamentului Camerei. El prevede că cererea de reţinere, arestare preventivă, percheziţie a deputatului trebuie să conţină motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei. Avocatul Daniel Fenechiu spune că Parlamentul este chemat să dea avize de percheziție, reținere și arestare pentru a nu exista „o tiranie a majorității”. „Este treaba Parlamentului să vadă dacă dosarul este instrumentat politic, să se asigure că nu există nicio imixtiune politică. Să-l întreb eu pe procuror care sunt motivele pentru care este vinovat cineva? Cel care stabilește aceste lucruri este judecătorul”, a punctat Fenechiu.
Recomandările noastre