Mircea Mihăieş: „De ce-or fi sărit ca muşcate de şarpe canalele oligarhice? Simplu. De teamă că legea va începe să funcţioneze şi în România”.
Oamenii sunt daţi afară din servicii, băncile îşi gâtuie clienţii, liderii marilor ţări se dau de ceasul morţii să găsească soluţia crizei. Iar noi? Noi parc-am fi pe altă planetă. N-am văzut o dezbatere serioasă despre ce se întâmplă în economia mondială şi cu bugetul naţional. N-am auzit soluţii credibile şi nu ştim ce înseamnă, în actuala criză, perspectivele realiste. Ştim, în schimb, totul despre aventurile paramilitare ale oierului-miliardar! O întâmplare de la rubrica „diverse” e ridicată de televiziuni la rang de tragedie naţională. Atâta venin şi fiere nu ţin minte să mai fi curs pe culoarele televiziunilor din vremea mineriadelor. Oare de ce? De ce-or fi sărit ca muşcate de şarpe canalele oligarhice? Simplu. De teama că legea va începe să funcţioneze şi în România. Că „Gigi” ar putea fi doar primul dintre miliardarii care-şi pierd, într-o clipită, atributele nemuririi.
Or, în această perspectivă, vedete de televiziune gen Domnugâdea, Domnubadea (ca să preiau o formulă inventată de I.T. Morar) ar putea fi, vai, disponibilizate. Dacă „Gigi” nu e imun, de ce-ar fi interpuşii lui „Felix” sau părintele FNI?! Televiziunile oligarhice au turbat la ideea că un personaj precum Gheorghe Becali a putut s-o păţească pentru un aşa-zis mărunţiş (în fapt, lucrurile sunt grave de tot). Dar şi Al Capone a fost înfundat nu pentru crime şi asasinate, ci într-o chestiune mai degrabă tehnică: neplata impozitelor. În societăţi ruinate de corupţie şi neru şinare - cum e şi societatea românească actuală - Justiţia se infiltrează pe unde poate. Uneori în mod paradoxal. Alteori, când nu te mai aştepţi.
Pentru orice om normal, Becali e un caz insignifiant: un semianalfabet cu gură mare şi nimic mai mult. Nu e la fel pentru televiziunile care ştiu ce rezervă de vulgaritate zace în cartierele imunde ale oraşelor, câtă sete de violenţă colcăie în românul frustrat, câtă patimă neagră aşteaptă să iasă la suprafaţă din sufletele amărâte ce navetează orbecăind între bodegă şi cimitir - cu o escală în faţa televiziunilor unde se distribuie mizeria cu polonicul.
Orbite de ură, majoritatea canalelor de televiziune s-au degradat până la a sugera că episodul recuperării de către banda lui Becali a Mercedesului furat ar fi o bagatelă. Bagatelă - hăituirea unor indivizi? Bagatelă - împuşcarea, în plină stradă, a unuia din hoţi? Bagatelă - vârârea cu forţa în portbagaj şi sechestrarea? Astfel de fapte abominabile pot fi bagatele eventual în mintea unor sceleraţi. În lumea civilizată, ele reprezintă forme ale subminării puterii de stat, încercări de a substitui ordinea publică şi justiţia cu domnia cuţitului şi forţa brutală a pumnului. Doar nişte oameni care urăsc ţara în care trăiesc şi care, finalmente, se urăsc pe sine pot să petreacă zile în şir vorbind despre astfel de subiecte cu aerul unor doctori în ştiinţe oculte.
Pentru corifeii de la Domnugâdea, orice infracţiune comisă pe teritoriul României duce automat la cabinetul prezidenţial. Şeful statului ar fi montat întregul spectacol pentru a abate atenţia de la atacurile de presă ce-i vizau prietenii şi familia. Să presupunem că lucrurile stau chiar aşa. Problema e însă cum de-a reuşit „dictatorul” să „abată atenţia”? Cum i-a obligat pe Domnugâdea şi compania să renunţe la subiectele din care se înfruptau în delir şi să comuteze pe cazul Becali? Or fi fost hipnotizaţi în masă? Li s-o fi implantat vreun cip? A masat preşedintele trupele speciale în jurul studiourilor? Şi-a infiltrat agenţii secreţi în iatacurile mogulilor? O fi făcut Traian Băsescu, incognito, turul televiziunilor, împrumutând, asemeni unui ventriloc, vocile sarcastice à la Ciutacu&Laptop? O fi organizat el în persoană deplasarea zecilor de reporteri şi cameramani în Pipera, apoi la Parchet şi, până noaptea târziu, la Judecătoria sectorului 1? I-a mobilizat el, într-un atac masochisto-pervers, pe inşii care-l urăsc de moarte (de la Ciuvică la Pavelescu şi de la campionul studiilor în străinătate, Bogdan Teodorescu, la incredibilul Ciorbea) să-şi deverse fierea până la orele mici ale dimineţii? Dacă „făcătura” e atât de grosolană, dacă li s-a întins o capcană, ce i-a determinat să cadă în ea? O fi Traian Băsescu atât de deştept, iar ei proşti grămadă?
Afirmaţiile aberante ale indivizilor din televiziunile aservite confirmă şi în cazul Becali ceea ce ştiam deja: că în România se mizează prea mult pe infantilismul populaţiei. Când lucrurile se termină prost, năimiţii de la talk-show-uri dau vina pe... manipulare! Adică pe obiectul de căpătâi al activităţii lor. Toată această zbatere neputincioasă, ura monomaniacă, efortul disperat de a-l transforma pe Traian Băsescu în vinovat universal probează un singur lucru: mentalitatea de oameni primitivi, incapabili să trăiască altfel decât în şi prin scandal. Îi vezi cu ochiul liber cum toarnă benzina din canistră şi tot ei strigă din adâncul plămânilor c-a luat foc casa. Încântaţi de izbândă, îşi zâmbesc apoi complice şi numesc asta şmecherie. Se înşală: e pură şi dezgustătoare abjecţie.
CITIŢI ŞI:
- EDITORIALUL EVZ: Domnului Gigi, respectul Andreei Esca
- Arestarea latifundiarului, speculată electoral de Geoană şi de Antonescu
- Al Capone de la stână
- Recursul lui Becali se judecă luni
- Aventurile lui Becali, urmărite şi dezbătute în direct de televiziuni
- Preoţii din Pipera: „Ne-am rugat pentru stăpânire, dar şi pentru Gigi”
- Soarta lui Gigi Becali, în mâinile a trei judecători
Recomandările noastre
