Dacă tăcea, filosof rămânea, ori arhitect cu mare succes în business. Ignorând acest înţelept precept, dl Dinu Patriciu îi răspunde acum câteva zile în "Adevărul" lui Andrei Pleşu.
Se străduieşte să-şi lămurească preopinentul şi cititorii de ce şi-a îngăduit să-l trateze pe Gabriel Liiceanu cu o suverană, prin nimic justificată, condescendenţă. Efectuează un superficial excurs în fenomenologia disidenţei româ neşti, mă anunţa că, spre deosebire de mine ("odraslă de activişti co munişti") el, adaug eu, de două ori ginere de activişti comunişti, dar altminteri venind din rândul victimelor regimului, ceea ce este adevărat şi pentru care îl asigur de empatia mea, a citit "Scrisorile din închisoare" ale lui Adam Michnik într-o copie xerox care circula prin Bucureştiul devenit colonie concentraţionară. Aş adăuga un lucru pe care l-am scris în decembrie 2009, când dl Patriciu a recurs la acelaşi atac ad hominem în ce mă priveşte: acolo unde eu am spus adio, deci în lumea nomenklaturii vechi şi noi, Domnia Sa a spus bun găsit…
Cât priveşte "supravieţuirea" sa în infernul a ceea ce unii numeau Ceaushima, mai sunt destui care îşi amintesc ce însemnă industria de meditaţii pentru admiterea la arhitectură din acea epocă. Ori faptul că nu se pleca pe lungi perioade în ţările arabe fără a trece, con brio, prin colimatorul verificărilor Securităţii. La care se adaugă ironia supremă că tocmai cel care îşi exprimă admiraţia pentru spiritul tolerant al lui Adam Michnik invocă genealogia celui cu care polemizează sperând să-l decredibilize prin asemenea tehnici reprobabile. Nu ştie oare dl Patriciu că împotriva lui Michnik se aduc din varii direcţii fundamentaliste exact acest gen de acuzaţii genetice legate de părinţii săi şi de rolul lor în comunismul polonez?
Aştept cu nerăbdare memoriile dlui Patriciu pentru a afla ce alte lecturi subversive intrau pe lista cărţilor ce aveau să pregătească saltul în politică, după decembrie 1989, al celui care urma să devină promotorul "tânărului liberalism". Mi-e teamă că nu "Principalele Curente ale Marxismului" de Leszek Kolakowski, "Revoluţia Rusă" a lui Richard Pipes ori biografia lui Stalin de Boris Souvarine. Dacă le-ar fi citit n-ar fi comis astăzi o nouă gafă istorico-politică scriind că menşevic înseamnă "aproape bolşevic". Nu, domnule Patriciu, din 1903 şi până astăzi, menşevic înseamnă anti-bolşevic. Menşevicii au pierdut partida, dar nu şi-au pângărit conştiinţele, nu au avut sânge pe mâini, nu au măcelarit ţări şi po poare, nu au adus la putere un regim terorist- barbar care a durat peste şapte decenii. Un joc retoric al lui Adam Michnik se transfigurează astfel, sub semnătura dlui Dinu Patriciu, în perpetuarea deturnărilor semantice din raţiuni politice. Nu toţi socialiştii, şi în mod cert nu menşevicii, au suferit de tiranofilie…
În răspunsul său, dl Patriciu invocă spectrul unei nedefinite "stări dinainte" la care România ar fi în pericol să revină. Se referă dl Patriciu la strategia mexicanizării României în perioada guvernării Năstase? Ori poate că-şi aminteşte de o Românie fără DNA, programată să rămână pe veci un paradis kleptocratico-oligarhic? De ce crede Domnia Sa că oneşti sunt doar intelectualii ataşaţi "demolării dictaturii Băsescu", iar aceia care refuză să răspundă "Prezent!" la apelul său şi al domnului SOV, sunt prin definiţie fiinţe nevertebrate, lachei, valeţi, "piţigoi paranoici" aflaţi în slujba "golăniei"? Cât despre această formulă, "golănie", fie-mi permis să o las acum necomentată. Voi spune doar că, în pofida serenităţii abil afişate, dl Patriciu se enervează uşor. Iar când se enervează, are ticuri verbale similare cu ale lui Ion Iliescu.
Analogia finală Liiceanu-Heidegger este menită să trimită la una mult mai importantă pentru petromagnat, anume aceea dintre actualul preşedinte al României şi Fuhrerul celebrat la un moment dat (o teribilă eroare!) de autorul volumului "Fiinţă şi timp". Tema "Heidegger şi nazismul" - o temă tragică pentru că vorbeşte despre contorsionatul destin al intelectualilor în ceea ce Hannah Arendt a numit "secolul furtunilor ideologice" - a făcut să curgă multă cerneală şi în mod cert nu se pretează unor asemenea insinuări cu ţintă atât de meschină.
Dl Patriciu nu este primul dintre adversarii proiectului politic al lui Traian Băsescu care recurge la acest gen de comparaţii imposibil de susţinut. Au făcut-o, din similare raţiuni partizane, şi oameni specializaţi în istoria filosofiei germane din veacul al XX-lea. O spun fără urmă de ezitare: analogii absurde de acest gen ţin de banalizări deliberate ale catastrofei naziste. Pentru binele unei discuţii oneste şi civilizate, cred că asemenea enormităţi ar trebui cu grijă ocolite. Ridicolul îi pândeşte pe aceia care, sfidând adevăruri istorice arhicunoscute, continuă să repete sloganuri menite să anestezieze spiritul critic şi să genereze primejdioase fobii colective.
- Adam Michnik, fermecător sub cupola Ateneului. VEZI DE CE l-a făcut "menşevic" pe Gabriel Liiceanu
- TISMĂNEANU: Uzurpări simbolice: Adam Michnik la Bucureşti
- Polemică Pleşu-Patriciu: “Dinule, am văzut în jurul tău oameni faţă de care Liiceanu e un înger”
- Dinu Patriciu: “Liiceanu s-a pus în slujba golăniei”. VEZI cine sunt “Mozart” şi “Salieri”
Recomandările noastre
