Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: A trăi în adevăr: In memoriam Vaclav Havel
SENATUL EVZ: A trăi în adevăr: In memoriam Vaclav Havel

SENATUL EVZ: A trăi în adevăr: In memoriam Vaclav Havel

Se duc adevăraţii eroi ai secolului trecut, secolul totalitarismelor, al lagărelor de concentrare, al utopiilor nesăbuite, al demagogilor pseudocarismatici, al dictatorilor sociopaţi. Se duc cei datorită cărora speranţa a rămas şi va rămâne mereu în viaţă.

A dispărut dintre noi Vaclav Havel (1936-2011), intelectual critic, disident anticomunist, fondator al Cartei 77, dramaturg, preşedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, apoi preşedintele Republicii Cehe, autorul nepieritorului eseu "Puterea celor fără de putere".

Iată ce scriam despre Vaclav Havel în cartea mea "Fantasmele Salvării" apărută în 1998 la Princeton University Press (cu o nouă ediţie în paperback în 2009; publicată în limba română la editura Polirom): "La urma urmelor, de ce oare atâţia occidentali s-au entuziasmat în momentul izbucnirii revoluţiilor antiautoritariste din 1989? Numai pentru că o cohortă de birocraţi senili au fost înlăturaţi de la putere? Răspunsul e, desigur, mult mai profund şi se leagă de faptul că revoluţiile din Europa de Răsărit au reabilitat noţiunea de cetăţean ca adevăratul subiect politic. Componenta liberală majoră a constat în accentul pus pe dreptul individului de a nu permite amestecul statului în propria viaţă. Această celebrare a libertăţii negative a fost însoţită de concentrarea preocupărilor, la fel de importantă, asupra renaşterii iniţiativei civile şi restaurării libertăţilor concrete, în special a libertăţii de asociere şi expresie. Revoltele au fost expresia palpabilă a nevoii de a reinventa politicul, de a introduce valori care transcend consideraţiile pragmatice şi ideologice imediate în viaţa reală. Prezenţa lui Vaclav Havel în Castelul de la Praga este un simbol mult mai important decât persoana lui, care se bucură de (sau detestă) prerogativele prezidenţiale. Faptul că de pe cele mai joase trepte ale mizeriei umane, din lumea putredă a leninismului decăzut, solidaritatea şi fraternitatea civică au putut fi reinventate reprezintă un adevărat miracol. Acesta este sensul profund al angajamentului lui Havel din discursul prezidenţial rostit la 1 ianuarie 1990: "Nu cred că m-aţi numit pe mine în această funcţie pentru ca eu, dintre toţi oamenii, să vă mint."

În eseul "Anatomia unei reticenţe" (pe care l-am discutat în detaliu în volumul "Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa răsăriteană" (apărută la Routledge în 1988 şi publicată de Polirom în 1997), Havel a supus unei critici pătrunzătoare iluziile pacifiştilor şi neostângiştilor vestici din anii 80, cei care, mobilizaţi în formaţiuni gen "European Nuclear Disarmament" (END), îşi închipuiau că doar rachetele americane amplasate pe teritoriul RFG sunt "agresive", că doar ele "ameninţă pacea lumii", câtă vreme cele sovietice sunt prin definiţie benigne. Le-a reamintit (dar voiau ei să ştie?) că ultima invazie militară pe teritoriul Europei avusese loc în Cehoslovacia în august 1968. Când unii vorbesc despre paradigma neoconservatoare, pe care o diabolizează drept un fel de "neo-imperialism", ei uită că de anii când stânga, inclusiv cea germană, engleză şi franceză, se complăcea în mitul echivalenţei morale dintre cele două superputeri. Disidenţii din Est, şi în primul rând Havel, au deconstruit această ideologie, i-au expus substratul mitizant şi capitulard.

Fiecare mare temă politică era examinată de Havel prin prisma conceptelor, a implicaţiilor metafizice. Nu era un filosof profesionist, ci un gânditor "pe cont propriu", inspirat de ideile lui Edmund Husserl şi ale discipolului acestuia, Jan Patocka. A fost un căutător necontenit al autenticităţii, o experienţă care nu era mimată hedonist, ci trăită sub semnul riscului şi al sacrificiului.

Când a scris faimoasa "Scrisoare deschisă către Gustav Husak", ştia foarte bine că acel quisling al Cehoslovaciei va reacţiona furibund. Şi-a asumat cu mândrie şi curaj misiunea de tulburător al mizerabilei, umilitoarei Pax Sovietica, al abjecţiei numită "normalizare". Nu sunt multe exemple care să ilustreze mai impresionant unitatea dintre gând şi viaţă. Spre a relua o formulare a lui Karl Jaspers, Havel a fost unul dintre aceia care au dat măsura umanului.

Vaclav Havel a simbolizat ceea ce numesc reinventarea politicului, curajul de a sfida machiavelismele cinice şi de a reafirma drepturile subiectivităţii într-o lume dominată de birocraţii obtuze şi de ideologii constrângătore. Pentru Havel, co-autor al "Declaraţiei de la Praga", a rosti adevărul despre comunism, ca şi despre fascism, a fost un imperativ categoric. Încetarea din viaţă a lui Vaclav Havel îndoliază întreaga comunitate a celor pentru care drepturile omului sunt universale şi non-negociabile, iar crimele împotriva umanităţii sunt imprescriptibile.
Comentariile la acest articol sunt suspendate!

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: