Senator PSD, acuzație incredibilă: „PNL guvernează cu pastă corectoare. La propriu”

Senator PSD, acuzație incredibilă: „PNL guvernează cu pastă corectoare. La propriu”

Vicepreședintele Comisiei pentru buget, finanţe din Senatul României, Ștefan Mihu, care își arată bucuria că Ordonanța de urgență privind majorarea etapizată a alocațiilor pentru copii a fost respinsă cu vot covârșitor, își arată stupefacția, dezvăluind că actele normative ale Executivului sunt modificate cu pastă corectoare.

Senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu, spune că a fost alături de cei care, marți, 11 august, în plenul Senatului, au respins, prin vot covârșitor, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind majorarea etapizată a alocației de stat pentru copii.

„În prealabil, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, am susținut în dezbaterile Comisiei respectarea Legii votată de Parlament, respectiv DUBLAREA alocațiilor de stat pentru copii. Comisia a dat aviz negativ, iar astăzi Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a emis raport de respingere”, declară senatorul Ștefan Mihu.

La deznodământul din plenul Senatului, Proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr. 123/2020 a primit vot de respingere. Potrivit senatorului Mihu, pentru respingere au parlamentarii PSD, PRO România, ALDE, UDMR și PMP, parlamentarii USR s-au abținut, iar parlamentarii PNL au votat împotrivă.

„Nu putem să susținem că facem economie, afectându-i tocmai pe cei care reprezintă viitorul țării! Ceea ce pe mine mă îngrijorează este faptul că pentru toate năzbâtiile Guvernul Ludovic Orban susține că găsește soluții și finanțări, dar pentru copii nu se poate. Aceste indemnizații sunt oricum hilare, iar dublarea reprezintă doar un pas spre normalitate, PSD are în vedere creșterea alocațiilor la un nivel demn de un stat european”, susține senatorul Mihu.

„Dacă nici copiii nu trebuie stimulați, atunci cine? Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență, care ne arată ce prejudicii și abateri financiar contabile au reușit să comită acești guvernanți. De la prețuri umflate și cheltuieli nelegale, până la ceea ce mi-a sărit în ochi și sunt stupefiat: acte modificate cu pastă corectoare! Da, așa guvernează PNL, cu pastă corectoare! La fel o să îi „ștergem” și noi din această guvernare a austerității și a indiferenței față de viitorul românilor, dar nu cu pastă corectoare, ci prin moțiune de cenzură”, se dezlănțuie Ștefan Mihu.

Senatul a respins, marţi, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Senatorii au acordat 87 voturi favorabile, 29 împotrivă şi 12 abţineri pentru raportul de admitere a proiectului de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Ne puteți urmări și pe Google News