Senatoarea Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook. Rețeaua de socializare a blocat contul senatoarei, care nu mai poate posta nimic vreme de 30 de zile, după ce aceasta a jignit o utilizatoare a rețelei sociale.

”Am contul blocat de azi dimineață, doar eu și Trump mai suntem blocați pentru atitudinile noastre. În schimb, în noi se dă într-un hal fără de hal. Mi s-a spus că am fost blocată pentru că i-am spus unei doamne că are o față de doamnă de râd și curcile pe care le crește. Având în vedere că dânsă mă înjurase inimaginabil și eu am reclamat-o pe ea” , a declarat avocata în direct la Romania TV.

De ce a fost blocat contul de Facebook al senatoarei Diana Șoșoacă

Contul de Facebook al senatoarei Diana Șoșoacă a fost blocat pentru atitudinea ei. Senatoarea a recunoscut la un post de televiziune că i s-a blocat contul după ce a jignit o altă femeie. Pentru aceasta Diana Șoșoacă nu va mai putea posta pe rețeaua socială timp de 30 de zile.

Facebook taxează rapid orice fel de jignire pe rețeaua socială. Pentru aceasta este suficient ca persoana care este de părere că o postare nu trebuie să fie pe rețeaua socială,  să apese butonul de raportează acea postare. Apoi Facebook va analiza statusul sau comentariul raportat și va acționa conform cu regulile de funcționare ale platformei.

Penalitățile pe Facebook merg de la o pauză în comunicare de câteva zile, până la blocarea contului pentru 30 de zile sau câteva luni. În cel mai grav caz, se poate dezactiva complet contul persoanei care încalcă repetat termenii și condițiile rețelei.

Diana Șoșoacă a făcut scandal și la spitalul Marius Nasta 

Diana Șoșoacă a participat duminică și la incidentul de la spitalul Marius Nasta, unde s-a dus să se certe cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu. La locul incidentului de la Spitalul Marius Nasta a ajuns și senatoarea Diana Șoșoacă, proaspăt sosită din Valea Jiului. A încercat să aibă un dialog cu Vlad Voiculescu, dar a reușit să-l intimideze pe acesta, care s-a refugiat în curtea spitalului. Ceea ce nu a împiedicat-o pe Diana Șoșoacă să strige după el.

Diana Şoşoacă, declaraţii controversate la Lupeni: „Nu mai există pandemie în România”. VIDEO

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost blocată pe Facebook