Semnal de alarmă din agricultură. Proiectul de lege care ar putea scumpi din nou hrana românilor
- Nicolae Comănescu
- 3 august 2026, 18:57
Agricultura / sursa foto: dreamstime.com
Aproape 30 de organizații reprezentative din sectorul agricol au transmis o scrisoare deschisă de o importanță critică către instituțiile esențiale ale statului, printre care se numără Parlamentul, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii. Producătorii agricoli trag un semnal de alarmă legat de impactul economic sever pe care îl va genera proiectul de lege L455/2026 în forma sa actuală. Proiectul vizează Strategia Națională și Planul de acțiune pentru Conservarea Biodiversităţii 2026–2030, iar fermierii susțin că noile măsuri vor pune o presiune uriașă pe costurile de producție.
Producătorii solicită ferm garanții clare pentru compensarea financiară a pierderilor și organizarea unor consultări reale înainte de adoptarea definitivă a actului normativ. Aceștia avertizează că, în lipsa unor ajustări rezonabile, populația s-ar putea confrunta cu o creștere accentuată a prețurilor la alimente, similară scumpirilor din domeniul energiei și al carburanților.
Semnal de alarmă din agricultură. Proiectul de lege care ar putea scumpi din nou hrana românilor
Printre cerințele fundamentale ale asociațiilor se numără realizarea unui studiu amănunțit privind impactul economic asupra agriculturii anterior aprobării strategiei. De asemenea, fermierii cer ca orice restricție impusă să fie compensată integral și garantat din fonduri suplimentare, exterioare bugetului stabilit prin Politica Agricolă Comună. Ei insistă pe asigurarea unei coerențe legislative și pe evitarea suprareglementării la nivel național, precum și pe transparență maximă, prin publicarea hărților zonelor vizate pentru restaurare și consultare publică extinsă înainte de 1 septembrie 2026.

Agricultură. Planul Valev. Sursă foto: Organismul Naţional de Standardizare – ASRO
Reprezentanții mediului agricol subliniază că nu se opun protejării mediului înconjurător, însă modul în care a fost redactată strategia actuală plasează aproape toate costurile financiare în sarcina exploatațiilor agricole.
„Subliniem că nu contestăm obiectivele de mediu ale României, dar avertizăm că, în forma actuală, strategia transferă o parte semnificativă a costurilor conservării asupra fermierilor, indiferent de dimensiunea exploataţiei. Acest lucru va afecta masiv competitivitatea agriculturii româneşti, veniturile producătorilor şi, în cele din urmă, securitatea alimentară a ţării noastre şi creând suplimentar probleme sociale în mediul rural”, se arată în scriviorea deschisă semnată de mai multe asociaţii de fermieri .
Constrângeri fără finanțare și utilizarea reduse a pesticidelor
Analizele realizate de organizațiile de profil indică faptul că multe dintre cerințele și presiunile puse pe fermieri derivă din norme europene care au fost deja suspendate sau anulate la nivelul Uniunii Europene. Deși în textul strategiei naționale se menționează că actul nu creează obligații juridice imediate, producătorii anticipează că aceasta va deveni o bază pentru viitoare restricții dure neînsoțite de susținere financiară.
„Se va face trimitere în viitor la ea şi vom avea constrângeri şi impuneri mult mai mari şi mai multe, fără nici un fel de finanţare. Din acest motiv, solicităm înainte garanţii naţionale pentru o aplicare echitabilă, etapizată şi finanţată corespunzător care să nu reducă competitivitatea sau să închidă activitatea economică”, se precizează în document.
În plus, agricultorii reamintesc că România înregistrează deja un consum extrem de scăzut de substanțe de protecție a plantelor, de numai 0,7 kg substanță activă pe hectar, comparativ cu media europeană de 2,2 kg/ha sau cu alte state membre UE unde consumul ajunge la 7-9 kg/ha.
„Considerăm că orice viitoare ţintă de reducere a medicamentelor pentru plante trebuie corelată cu media europeană, nivelul de plecare al fiecărui stat membru şi evaluată printr-un studiu de impact asupra agriculturii din care să rezulte dacă se mai poate continua această activitate, standarde de producţie reciproce cu statele non UE, în ce condiţii, costuri, efecte pentru actorii implicaţi şi repercursiuni financiare pentru populaţie”, se arată în document.
Sectorul ovin și caprin, blocat între decizii administrative și sancțiuni
Pe lângă aspectele legate de biodiversitate, o altă urgență majoră adusă în atenția autorităților pentru această săptămână este deblocarea sectorului ovin și caprin. Crescătorii de animale din România traversează o criză acută, fiind afectați atât de deficiențele interne, cât și de deciziile luate la nivelul Uniunii Europene.
Asociațiile din sector explică faptul că oierii sunt striviți între două eșecuri: pe de o parte un stat care nu a reușit să pună la punct un sistem sanitar-veterinar eficient cerut de peste zece ani, iar pe de altă parte o Comisie Europeană care a aplicat o sancțiune colectivă directă în locul unei măsuri de regionalizare. În final, crescătorii de animale sunt cei care suportă toate pagubele financiare ale acestei situații.
Cerințe urgente pentru sprijinirea crescătorilor de animale
Pentru remedierea blocajului din sectorul de creștere a oilor și caprelor, asociațiile solicită aprobarea imediată a unui pachet legislativ dedicat de sprijin financiar și un plan profesionist de ieșire din criză. Acest plan trebuie să permită recâștigarea încrederii partenerilor europeni și reluarea exporturilor de ovine.
Totodată, fermierii cer plata rapidă și integrală a despăgubirilor pentru pagubele generate de pesta micilor rumegătoare, precum și acoperirea pierderilor financiare provocat de atacurile tot mai frecvente ale animalelor sălbatice protejate prin lege.
„Ne exprimăm disponibilitatea pentru dialog tehnic cu Parlamentul, Guvernul şi ministerele de resort, pe baza amendamentelor deja transmise, şi susţine adoptarea unei strategii echilibrate, echitabile, fundamentată economic şi ştiinţific, care să protejeze deopotrivă biodiversitatea şi viabilitatea fermelor şi cooperativelor româneşti”, se precizează în scrisoarea deschisă.
Demersul comun este susținut și semnat de cele mai importante structuri din sectorul agricol românesc, printre care se numără PRO AGRO, LAPAR, UNCSV, APCPR, FAPPR, ACV - Holstein RO și Romovis.