Apariție incredibilă pe una din cele mai circulate străzi din Timișoara. Miercuri, în jurul orei 16, la mijlocul străzii Cluj din Timișoara, șoferii nu au mai știut dacă să înainteze sau dacă să stea pe loc.
Pe stâlpul de pe marginea drumului au fost montate nu unul, ci două semafoare, la aceeași înălțime, lipite unul de altul, și de aceeași dimensiune. Dacă inițial acestea au arătat ambele culoarea roșie, iar șoferii s-au întrebat de ce nu era de ajuns un semafor, ulterior, unul din cele două s-a făcut verde. Cu un semafor pe roșu și altul pe verde, șoferii nu au știut ce e de făcut. Semafoarele au fost fotografiate de profesorul de istorie Adrian Kali. „Nu am știut ce să fac la semafor. Am crezut ca e Camera ascunsă”, notează acesta pe Facebook.
Semafoarele duble de pe strada Cluj fac parte din proiectul de Management al Traficului, care are o valoare de 44 de milioane de lei, majoritatea banilor venind de la Uniunea Europeană. De fapt, aproape jumătate din valoarea proiectului a fost achitată de la bugetul local, fiind vorba de cheltuieli neeligibile. Nu mai puțin de 134 de intersecții din Timișoara au fost dotate cu semafoare. În oraș au fost instalate și 230 de camere video și a fost creat un centru de comandă pentru supravegherea video si managementul traficului.