Șefi din Poliție la petrecere cu interlopii. Cum îi cântă unei inculpate

Șefi din Poliție la petrecere cu interlopii. Cum îi cântă unei inculpate

O înregistrare video în care apar trei șefi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, doi din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș și unul de la Poliția de Frontieră, în timp ce-i cântă ”La mulți ani” alături de membri ai lumii interlope din Timișoara unei inculpate trimisă în judecată de DNA, a fost dată publicității, după aproape doi ani.

În imaginile făcute publice de Pressalert.ro, apar comisarul șef Daniel Drăguța, împuternicit la comanda Poliției Municipiului Timișoara, adjunctul acestuia subcomisarul Ionel Iacobescu și comisarul șef, Iliuță Cumpănașu, adjunctul șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara în timp ce sărbătoresc alături de Jean Crihan și Ștefan Kerekeș. Evenimentul a fost înregistrat în 2017, cu ocazia aniversării Iasminei Popovici, trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru cumpărare de influență.

Drăguța a devenit celebru după ce a susținut că nu există grupări interlope în Timișoara și că ”așa numiții interlopi sunt monitorizați de poliție”, Crihan a fost implicat în scandalul de la clubul de manele ”Lepa Brena” când l-a lovit pe liderul interlop Sorin Udrea, situație care a făcut ca, după pușțin timp, în Italia, să se tragă focuri de armă asupra sa, ziua, iar Kerekeș a fost implicat în tâlhărirea unei bătrâne din Viena, de la care s-au furat 20 de kilograme de aur, fiind prins pe teritoriul Serbiei, arată sursa citată.  

Iasmina Popovici este acuzată că a plătit pentru a-l scoate din arest pe iubitul său de atunci, Adrian Cocoană, medicul care a ucis, în 2008, un tânăr după o cursă nebună cu un Ferrari prin centrul Timișoarei, fugind apoi de la fața locului. Suma solicitată a fost de 60.000 de euro, arată procurorii care au probat faptul că la un magistrat au ajuns 15.000.

Contactat de Pressalert.ro pentru a explica cum a ajuns la chef cu interlopii, comisarul șef Iliuță Cumpănașu a susținut că ”nu știu cine este Iasmina Popovici. Am un prieten în Giroc care este lăutar, saxofonist (tatăl Iasminei Popovici, n.a.). La acesta am fost de mai multe ori. Pot să fie interlopi, dacă nu-i știu. Nu știu cine este Jean Crihan. Nici nu cunosc numele. Ca să fie o problemă, trebuia să știu. Eu nu aveam de unde să știu treaba asta”. Cumpănașu a lucrat inclusiv la Brigada de combatere a crimei organizate Timișoara. Comisarul șef Drăguța a explicat, pentru aceeași sursă că ”Iancu Popovici (tatăl Iasminei Popovici,n.a.) este nașul meu de cununie. Ne știm de foarte mulți ani. Noi stăteam într-o parte, cei de care îmi spuneți, interlopii, în altă parte a mesei. Se vede că nu erau cu noi. Jean Crihan era prietenul Iasminei atunci. Din câte îmi amintesc a venit mai târziu și a stat puțin. La o petrecere privată nu pot să-i spun eu pe cine să cheme. Nu am treabă cu problemele ei cu legea”. (Sursa video: Pressalert.ro)

 

Ne puteți urmări și pe Google News