TENSIUNILE din PNL continuă. Importanți reprezentanți ai vechiului PDL au avut o ȘEDINȚĂ de ultim moment. Care sunt principalele CONCLUZII

TENSIUNILE din PNL continuă. Importanți reprezentanți ai vechiului PDL au avut o ȘEDINȚĂ de ultim moment. Care sunt principalele CONCLUZII

Fostul președinte al PNL, Vasile Blaga, a organizat o întâlnire a vechiului PDL, în sediul din Aleea Modrogan. Cu toate că la sediu a fost prezent și actualul lider al PNL, Ludovic Orban, acesta nu a fost invitat la ședința PDL.

Vasile Blaga  a declarat că „Nu l-am invitat pe domnul Orban la această ședință, pentru că așa am decis noi, să ne vedem în formula fostului PDL. Dacă domnul Orban intra în sală alături de noi, nu era nicio problemă, nu avem nimic de ascuns”.

Întrebat despre o revenire la vârful PNL, Blaga a spus că nu mai dorește să ocupe o funcție de conducere, însă o să ajute din poziția în care se află.

„Eu nu îmi mai doresc să fiu niciodată președinte al PNL (...) Nu-mi trebuie nicio funcție în partid. Vreau să am orice loc pe care și-l doresc colegii mei. Din moment ce colegii mei au răspuns când i-am chemat la o întâlnire, înseamnă că nu am nevoie de nicio funcție”, a mai spus Blaga.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul lider al PDL nu a exclus nici o candidatură la alegerile europarlamentare.

„Deocamdată colegii vor trebui să stabilească criteriile pe care se va candida. Trebuie să vedem care este cea mai bună variantă. Nu am făcut nicio solicitare în acest sens. Ca în orice familie există și în interiorul aceluiași partid probleme de comunicare între oamenii (...) Cred că lucrurile ar avea mult de câștigat, dacă s-ar îmbunătăți comunicarea pe această filieră”, a mai punctate Blaga.