Şedinţa CGMB, suspendată din lipsă de cvorum. Sorin Oprescu: S-ar putea ajunge la un referendum pentru dizolvarea CGMB
- Ioana Tomescu
- 30 iulie 2014, 20:55
Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că s-ar putea ajunge la un referendum pentru dizolvarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează Agerpres. Declaraţia a fost făcută miercuri, după ce şedinţa CGMB a fost suspendată din lipsă de cvorum.
"Dacă mergem în continuare aşa, am să conduc pe dispoziţii de primar. (...) Dacă o să o mai ţină dânşii mult aşa, se poate ajunge la referendum pentru dizolvarea Consiliului. Soluţia cea mai bună este să existe inteligenţa ca pe tulburările politice generale într-un an electoral să găsim un echilibru ca locuitorii acestui oraş să beneficieze de ceea ce putem da", a declarat Oprescu, după şedinţa suspendată..
Legea administraţiei publice locale prevede că un consiliu local poate fi dizolvat prin referendum local organizat în condiţiile legii, după cum a precizat prefectul Paul Nicolae Petrovan. Acesta a explicat că referendumul se organizează dacă cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot îşi exprimă această dorinţă printr-o cerere.
Consilierii municipali ai PDL şi PNL au motivat absenţa de la şedinţa ordinară printr-un comunicat al PDL Bucureşti. Aceşia au declarat că şedinţa a fost concovcată "ilegal", iar absenţa lor a fost o formă de protest faţă de abuzurile edilului Capitalei.
De cealaltă parte, Sorin Oprescu a declarat miercurea trecută că a convocat şedinşa ordinară a CGMB pentru pentru a încerca să pună la punct structura Consiliului.