Secretul tulburător al actriței Claudia Cardinale

Sursa: Facebook

Claudia Cardinale, unul dintre marile sex-simboluri ale anilor ’60 și actriță emblematică pentru cinematografia italiană și franceză, a murit la 87 de ani, în locuința sa de lângă Paris. Viața și cariera ei rămân o moștenire culturală unică.

Sfârșitul unei legende a ecranului

Claudia Cardinale, simbol al cinematografiei europene din anii ’60 și ’70, s-a stins marți la vârsta de 87 de ani, în reședința sa din apropiere de Paris. Actrița era înconjurată de copiii ei. Moartea ei a fost confirmată de agentul Laurent Savry, care a transmis pentru AFP: „Ne lasă moștenirea unei femei libere și inspirate atât în parcursul său de femeie, cât și de artistă”.

Născută pe 15 aprilie 1938 la Tunis, pe atunci sub protectorat francez, Claudia Cardinale a devenit rapid una dintre figurile centrale ale cinematografiei italiene. Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de cinci decenii, a lucrat cu regizori de talia lui Luchino Visconti, Federico Fellini sau Sergio Leone și a împărțit scena cu nume grele precum Alain Delon, Burt Lancaster, Henri Fonda sau Marcello Mastroianni.

Tinerețea unei „mediteraneene perfecte”

Claude Joséphine Rose Cardinale, așa cum se numea la naștere, provenea dintr-o familie de origine siciliană. Tatăl ei era inginer la căile ferate, iar copilăria petrecută în Tunisia i-a oferit libertatea și energia care mai târziu i-au definit prezența pe ecran.

În adolescență, a fost remarcată pentru frumusețea sa aparte și a câștigat concursul „Cea mai frumoasă italiancă din Tunis”. Acest moment i-a deschis porțile către Mostra de la Veneția și către lumea filmului. Deși visa să devină profesoară, contactul cu industria cinematografică i-a schimbat complet destinul.

Primul rol important a venit în filmul Le Pigeon, unde a jucat alături de Vittorio Gassman și Marcello Mastroianni. În scurt timp, farmecul și naturalețea ei au transformat-o într-un nume de referință al comediei italiene.

Ascensiunea: Visconti, Fellini și consacrarea internațională

Cariera internațională a început cu adevărat la începutul anilor ’60. Claudia Cardinale a jucat în Rocco și frații săi (1960), regizat de Luchino Visconti, unde a împărțit ecranul cu Alain Delon. Rolurile care au urmat au consolidat imaginea ei de sex-simbol și actriță de mare calibru.

Un an mai târziu, a fost distribuită în Cartouche, alături de Jean-Paul Belmondo, iar în 1963 a cunoscut consacrarea absolută. Atunci a apărut în trei producții majore: Ghepardul de Visconti, distins cu Palme d’Or, 8 ½ de Fellini, o capodoperă a cinematografiei italiene, și La Panthère Rose de Blake Edwards, unde a jucat alături de Peter Sellers și David Niven.

David Niven i-a spus atunci o replică memorabilă: „Claudia, împreună cu spaghetele, ești cea mai frumoasă invenție a italienilor!”.

„A fost odată în Vest” – imaginea mitică a unei zeițe

Un alt moment definitoriu a venit în 1968, cu rolul Jill din A fost odată în Vest, regizat de Sergio Leone. Apariția ei în rochia de dantelă și cu muzica lui Ennio Morricone pe fundal a rămas în istoria cinematografiei drept imaginea unei zeițe moderne. Personajul ei aducea civilizația în Vestul Sălbatic, iar replicile memorabile au transformat-o într-o icoană a genului western.

În această perioadă, Claudia Cardinale a fost percepută ca rivala directă a Brigittei Bardot, însă farmecul ei mediteranean și expresivitatea au făcut-o să rămână unică.

Drama personală ascunsă decenii

În spatele imaginii publice, Claudia Cardinale a ascuns un episod dramatic. În 1957, la vârsta de 19 ani, a fost victima unui viol, din care s-a născut fiul ei, Patrick. Actrița a păstrat mult timp secretul, pentru a-și proteja cariera aflată în plină ascensiune. Copilul a fost inițial prezentat ca fratele ei mai mic, pentru ca abia mai târziu adevărul să fie recunoscut public.

Această experiență dureroasă nu a împiedicat-o să urce rapid în ierarhia cinematografiei europene. Prin forță și determinare, Claudia Cardinale și-a transformat viața într-o poveste de succes.

Anii ’70 și colaborările internaționale

În deceniul următor, Cardinale a continuat să joace în filme de mare succes, inclusiv Les Professionnels (1966) cu Burt Lancaster, Lee Marvin și Jack Palance. A revenit la Visconti pentru Sandra și mai târziu pentru Violenza e passione.

În 1971, a jucat în Les Pétroleuses, alături de Brigitte Bardot, un film care a intrat în cultura populară pentru imaginea celor două mari actrițe rivale, dar egale ca impact.

Colaborările au continuat cu nume importante din Franța și SUA, precum Gérard Depardieu, John Wayne sau Michel Constantin.

Declinul și recunoașterea internațională

După mijlocul anilor ’70, cariera Claudiei Cardinale a intrat într-o perioadă de declin. Chiar dacă a mai apărut în producții internaționale, intensitatea succesului nu mai era aceeași.

În 1981, a jucat în Fitzcarraldo, filmul lui Werner Herzog, alături de Klaus Kinski. Pelicula a fost intens comentată, dar nu a relansat cariera actriței.

Recunoașterea internațională a venit însă prin premiile de onoare. În 1993 a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de la Veneția, iar în 2002 Ursul de Aur la Berlin.

Ultima parte a vieții actriței Claudia Cardinale

Claudia Cardinale a fost o figură activă și dincolo de cinematografie. A fost ambasadoare a bunăvoinței pentru UNESCO și a militat pentru drepturile femeilor, împotriva violenței și pentru protecția mediului.

A sprijinit cauze precum lupta împotriva SIDA și miopatiei, iar în anii ’80 apărea la braț cu Rock Hudson, încercând să-i protejeze imaginea într-o perioadă în care homosexualitatea era stigmatizată la Hollywood.

În 2017, Festivalul de la Cannes a ales o imagine a ei dansând pe acoperișurile Romei pentru afișul celei de-a 70-a ediții, simbolizând libertatea și bucuria pe care le-a inspirat întreaga ei carieră.

În 2023 a fost creată Fundația Claudia Cardinale, destinată sprijinirii tinerilor artiști.