Secretele unui Crăciun reușit. Ce să pui pe masă în noaptea sfântă

Secretele unui Crăciun reușit. Ce să pui pe masă în noaptea sfântă

Ce trebuie neapărat să avem pe masa de Crăciun? Un chef cunoscut din România dezvăluie în premieră bucatele ce nu ar trebui să ne lipsească în noaptea sfântă.

Celebrul chef Cătălin Scărlătescu dezvăluie trucurile pentru o masă de Crăciun super-gustoasă și îmbelșugată, pe care toată lumea ar trebui s-o încerce, scrie Cancan.

Masa de Crăciun reprezintă momentul în care stăm alături de cei dragi, ne bucurăm de bucate tradiționale alese şi de poveşti plăcute. Pentru unii dintre noi însă, timpul nu e atât de îngăduitor şi devine insuficient pentru a pregăti bucatele specifice acestei sărbători. Putem schimba asta, însă, cu puţină organizare şi, de ce nu, ajutor.

„Pe masa de Crăciun trebuie să punem de toate. Toate preparatele culinare pe care le dorim. Doar că nu trebuie să exagerăm. Trebuie doar să gustam. La fel stă treaba și cu băutura. Nu trebuie să exagerăm, că ajungem la spital. N-ai cum să nu guști din toate porcăriile.

Șoriciul trebuie să fie neapărat pârlit. În piftie trebuie să punem capul de porc și adidașii. Iar toba trebuie să fie băgată în stomac. Nu trebuie să folosim chimicale. Iar cozonacul fără rahat e pustiu”, a declarat Cătălin Scărlătescu.

Ne puteți urmări și pe Google News