Secretele culinare ale Regelui Charles. Ce mănâncă monarhul
- Emma Cristescu
- 28 septembrie 2025, 22:29
Regele Charles Sursa foto: XRegele Charles a fost descris de fostul său bucătar, Darren McGrady, ca fiind „cel mai aventuros” membru al Familiei Regale atunci când vine vorba de gastronomie.
Regele Charles, pasionat de gastronomie
McGrady, care a lucrat timp de 15 ani pentru Familia Regală, a explicat că monarhul a fost cel care a adus inovație și diversitate în bucătăriile regale, încurajând explorarea unor preparate internaționale și a ingredientelor neobișnuite.

Regele Charles, Regina Camilla , sursa foto: captură video
Potrivit lui McGrady, Regele Charles a fost printre primii care au introdus alimente organice în meniurile regale, cu mult înainte ca acestea să devină populare.
„Adesea aducea coșuri cu fructe și legume crescute în propria grădină, mai ales la reședința de la Sandringham”, a spus McGrady.
Are o dietă echilibrată
Monarhul este recunoscut pentru pasiunea sa pentru bucătăria italiană și mediteraneană, dar și pentru gustul său pentru ciupercile sălbatice, pe care le aduna personal și le folosea în preparatele servite la palat.

Dieta. Sursa foto: dreamstime.com
Regele Charles urmează o dietă echilibrată și sănătoasă, care include legume proaspete cultivate în propriile grădini, porții mici și ouă de la găinile de la Highgrove House. Conform unor surse oficiale, monarhul preferă să înceapă ziua cu ouă, completate de nuci, semințe și o ceașcă de ceai.
Regele Charles nu mănâncă prânzul
Prânzul nu este considerat esențial, astfel încât acesta este adesea sărit pentru a face loc programului încărcat al zilei. În schimb, cina reprezintă momentul în care Regele acordă atenție ingredientelor de sezon și preparatelor proaspete produse chiar în fermele sale.
Darren McGrady subliniază că această pasiune pentru mâncarea sănătoasă și diversificată reflectă interesul Regelui nu doar pentru gusturi noi, ci și pentru stilul de viață ecologic și sustenabil. Prin aceste alegeri culinare, monarhul a influențat meniurile regale, deschizând astfel o perspectivă modernă asupra gastronomiei la palat.
Regele Charles a devenit mai atent la alimentație de când a aflat că are cancer. Și Kate Middleton și-a schimbat stitlul de viață după ce a fost diagnosticată cu cancer, potrivit express.co.uk.