Secretarul General Partidul Republican, Ionel Petre, îl ia la întrebări pe ministrul Tánczos Barna. Subiectul care a aprins spiritele

Secretarul General Partidul Republican, Ionel Petre, îl ia la întrebări pe ministrul Tánczos Barna. Subiectul care a aprins spiritele

Ionel Petre, Secretar General Partidul Republican din Romania, i-a adresat o scrisoare deschisă lui Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Nemulțumirea este legată de statutul pe care l-au primit ariile protejate din România.

„Domnule ministru Tánczos Barna,

Aud cu stupoare că ați rezolvat toate problemele ce țin de schimbările climatice, deși Stategia Națională a României privind Schimbările Climatice expiră în curând și nu ați pus nimic în loc.

Aud că nu ați făcut nimic împotriva poluării aerului, deși România are 5 proceduri de infringement pe subiectul calității aerului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aud că programul AFM pentru prosumatori este un eșec, deoarece nici jumătate dintre cei care au primit aprobare pentru program nu beneficiază de acesta.

Mai aud, dar și văd mai nou, că v-ați hotărât să vă degrevati și de ariile protejate din România, aproape un sfert din suprafața statului român, ajustându-le, dacă nu cumva, tot din birou, cedându-le cu totul ONG-urilor și altor grupuri de interese, în loc să vă asumați, măcar pentru gloria personală, salvarea unei bucăți atât de importante pentru țară.

Cum așa?! Păi, iată:

Cum poți da în administrare totală unor direcții care se autofinanțează rolul de protector, de exploatator și de control în același timp? Dacă doriți, dezvoltăm!

Cum poți da în concesiune o arie protejată unui ONG, dacă acesta nu are angajat nici măcar un specialist în domeniu? Va simula un proiect pentru Planul de Management de pe urma căruia va trăi câțiva anișori apoi...Dumnezeu cu mila. Dacă doriți, dezvoltăm și aici!

Domnule ministru, verificați-vă sertarele și veți găsi evaluările tuturor administratorilor de arii protejate făcute la fața locului și poate vă mai "luminați" puțin!

Domnule ministru, verificați-vă sertarele și veți găsi un proiect pe fonduri nerambursabile, de aproximativ 10 mil de euro, pentru crearea unui corp național de rangeri profesioniști pentru ariile protejate!

Domnule ministru, verificați-vă sertarele și veți găsi planurile de creștere a eficienței și a optimizării costurilor în agențiile și direcțiile din subordine!

Știu că nu vă interesează, deoarece interesul propriu primează, iar românii sunt îngăduitori cu voi, poate prea îngăduitori, însă țara aceasta merită mai mult! Românii merită mai mult!

Apropo, nu invocați guvernările anterioare, căci, cu excepția unui singur mandat, ați fost la guvernare de la revoluție până acum mai tot timpul!

Ionel PETRE, Secretar General Partidul Republican din Romania