Război între două țări UE! Scenariu care zguduie Europa, mai aproape decât credeam

Război între două țări UE! Scenariu care zguduie Europa, mai aproape decât credeamUniunea Europeana. Sursa foto: Unsplash

Un document secret al UE arată riscul izbucnirii unui război între statele membre, pe fondul resurselor limitate de apă. Oficialii europeni spun că situația s-ar putea agrava în viitorul apropiat, mai ales dacă schimbările climatice nu sunt contracarate.

Statele europene au fost lovită de secetă în ultimii ani, iar acest fenomen stârnește tot mai multă îngrijorare.  Oficialii europeni spun că penuria de apă ar putea fi cauza unor conflicte armate în Europa. Aceste aspecte sunt cuprinse într-unraport nepublicat încă al Comisiei Europene.

Secetă în Europa. Schimbările climatice ar putea declanșa tensiuni între state

În absența rezilienței la climă, secetele ar putea crea un război pe apă la nivel european, arată documentul respectiv.  Evaluarea europeană a riscurilor climatice face parte dintr-un raport al Agenției Europene de Mediu, care va fi publicat în curând. Documentul în care specialiștii europeni au precizat că există riscul izbucnirii unui război din cauza penuriei de apă, îl va însoți.

secetă, climă

Sursa: Pixabay

Măsuri pentru statele din UE

Încălzirea globală și prezența secetei în statele europene sunt două dintre aspectele discutate intens în CE. Până acum, specialiștii nu au asociat aceste fenomene cu posibile tensiuni între statele membre.

„Aceste riscuri se pot manifesta în diverse forme, dintre care unele includ competiția ridicată pentru sursele de apă din diverse sectoare, inclusiv riscul potențial de conflicte în și între statele membre asupra resurselor de apă transfrontaliere.”arată documentul.

Secetă

Sursa foto: Arhiva EVZ

Statele din Europa, afectate de secetă

Reprezentanții Comisiei Europene spun că schimbările climatice afectează toate aspectele vieții, precum hrana, apa potabilă, sănătatea umană și infrastructura care deservește societatea. De asemenea, aceste fenomene își lasă amprenta și în activitățile economice de bază.

Mai mult, potrivit Comisiei, situația s-ar putea agrava în viitorul apropiat. Oficialii spun că statele din UE se pot aștepta la mai multe dezastre precum seceta, incendiile de vegetație sau inundațiile.De asemenea, previziunile sumbre nu se opresc aici, aceștia precizând că există riscul declanșării unor boli sau decese provocate de caniculă.

„Reziliența la climă este o chestiune de competitivitate pentru economii și companii și, prin urmare, pentru locuri de muncă. Este o chestiune de supraviețuire economică pentru zonele rurale și de coastă, fermieri, pădurari și pescari.”, arată documentul.

Totodată, recolta din acest am este amenințată, existând posibilitatea apariției unor avarii ale infrastructurii.