" Premierul vrea să dea senzația că este spionat în biroul din Palatul Victoria. În realitate el știe că în biroul său intră infractori din propriul partid, care pot fi ascultați cu mandat de la judecător. Iar el îi știe foarte bine, pentru că traficul de influență îl face împreună cu ei. O măsură corectă ar fi să stopeze traficul de influență, nu să își facă un cuib securizat în care să împartă prada cu hoții. De fapt, Ponta și-a făcut un buncăr anti-justiție, de unde să poată da terenuri baronilor locali prin hotărâri de guvern, să măsluiască privatizări în favoarea clienților politici. Prin asta dovedește infantilism și naivitate. Au mai fost niște judecătoare care se ascundeau într-un lift ca să împartă șpaga și tot n-au scăpat de lege", a spus Sebastian Lăzăroiu.

Premierul Victor Ponta a afirmat azi că se va muta în noul birou de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN), "probabil de săptămâna viitoare".

"Mă aştept la foarte multe înscenări din partea domnului Băsescu şi a celor care îl servesc şi vreau să fie foarte clar, de acum încolo, oricine vine la mine, cât stă. A fost foarte clar o înscenare de presă săptămâna trecută, că nu ştiu ce se întâmpla la mine în birou. Pentru instituţiile statului a fost foarte clar că nu s-a întâmplat nimic de acest gen. Şi pentru că suntem într-o perioadă de campanie care va ţine, din păcate, până în noiembrie, şi pentru că eu am discuţii cu prim-miniştrii, cu oameni importanţi, cu oameni care vor să aibă încredere în instituţiile statului român, voi avea toate aceste întâlniri într-o instituţie unde toate lucrurile sunt notate, sunt înregistrate foarte clar şi, în felul acesta, următoarea înscenare de la Băsescu şi ai lui va fi mult mai uşor de demontat",  a precizat Ponta la Palatul Parlamentului.