Evenimentul Zilei > Politica > Se rupe total de PSD. Sebastian Ghiță își face partid
Se rupe total de PSD. Sebastian Ghiță își face partid

Se rupe total de PSD. Sebastian Ghiță își face partid

800 de tineri care l-au sprijinit pe Ponta în campanie, din toate județele, s-au întâlnit aseară la Clubul Fratelli din București. Sebastian Ghiță si echipa de campanie a lui Victor Ponta au fost cei care au organizat evenimentul. 18.000 de tineri sub 30 de ani au lucrat în campania lui Victor Ponta.

Ghiță a vorbit în fața acestora la începerea evenimentului strigând : "Vanghelie e aici?""Iliescu e aici ?""Nuuuuu !!!", au răspuns cei prezenți.

Sebastian Ghiță, patetic, a recitat o strofa din poezia "Doina" de Eminescu si le-a mulțumit pentru că l-au susținut pe Ponta. 

Potrivit unor participanți, Ghiță le-a sugerat că o nouă structură politică a tinerilor va apărea curând și, în același discurs, a cerut ca tinerii din România si firmele mici românești să aibă șanse egale în fața autorităților române cu firmele si investitorii străini. În același ton politic, Ghiță le-a spus că avem nevoie de investitii străine, dar că trebuie să promovam si să protejam tinerii din România care vor să muncească si să aiba un viitor în tara lor. Semne clare că se pregătește de o nouă construcție politică.

Petrecerea a durat până la 5.00 dimineața. Multe dintre pozele facute de Ghiță cu tinerii din judete au fost postate pe FB.

Foarte probabil, după demisia din PSD Sebastian Ghiță impreuna cu această structură întinsă în toate județele vor încerca să facă un partid care să caute voturi în rândul electoratului non-PSD.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: