Se pun în vânzare biletele pentru concertul Lady Gaga

Se pun în vânzare biletele pentru concertul Lady Gaga

Organizatorii au anunţat preţurile biletelor pentru concertul Lady Gaga, ce va avea loc pe Naţional Arena, pe 16 august. Biletele se pun în vânzare mâine.

Biletele pentru concertul Lady Gaga se vor pune în vânzare începând de vineri, 27 aprilie. Acestea vor fi disponibile în mai multe categorii de preţ, între 150 şi 475 lei. Cele mai ieftine bilete sunt cele de la Gazon B, 150 de lei. pentru a sta chiar în faţa scenei, fanii trebuie să plătească 345 de lei. Locurile pe scaune vor costa 185, 245, 275, 315, 325, respectiv 475 de lei. Va exista şi un număr limitat de bilete în tribuna oficială - locuri premium, cu fotolii de piele - la preţul de  695 lei. "Reacţiile de după confirmarea evenimentului au fost extrem de bune, prin urmare ne aştepăm la un număr impresionant de comenzi încă din primele zile, atât din România, cât şi de peste hotare", a spus reprezentantul Emagic. . Show-ul  Lady Gaga din Capitală face parte din turneul "The Born This Way Ball", ce va debuta chiar pe 27 aprilie, în Coreea de Sud. Până acum vedeta a confirmat în Europa numai concertul din Bulgaria, din Sofia, şi cel din Bucureşti. „Alături de Haus Of Gaga am lucrat luni întregi pentru a concepe o scenă spectaculoasă. The Born This Way Ball este o Pop-Opera Electro-Metal; este povestea Începutului, geneza Împărăţiei Faimei (Kingdom of Fame). Cum am fost concepuţi şi cum vom paşi în eternitate", a povestit artista despre al treilea turneu în care pleacă. Citiţi şi:

  • Este oficial: Lady Gaga vine în România!