Se pregătește din nou emiterea tichetelor pentru mame cu venituri mici. Care sunt condițiile
- Maria Pană
- 28 aprilie 2025, 16:22

Programul prin care mamele cu venituri mici beneficiază de un ajutor de 2.000 de lei a fost reluat de către Guvern. S-a actualizat și cadrul legislativ, iar emiterea tichetelor va începe în perioada următoare.
Mamele cu venituri mici, pe lista Guvernului
În afara acestor tichete emise pe suport electronic, acestea vor primi sprijin auxiliar precum sesiuni de informare privind igiena, consiliere pentru alăptare. Dar și îngrijirea nou-născutului, precum și facilitarea accesului la servicii medicale și sociale. OUG nr. 28/2025, este cea care modifică și completează prevederile OUG nr. 34/2024.
Astfel tichetul are valoarea de 2.000 de lei și este acordat într-o singură tranșă pentru fiecare nou-născut. Banii pot fi utilizați pentru achiziționarea produselor necesare îngrijirii copilului, precum scutece, produse de igienă. Potrivit noilor reglementări, acest tichet va putea fi folosit în termen de șase luni de la data alimentării cardului.

Sursa foto: pixabay
Anterior era prevăzut termenul de la data emiterii acestuia. Beneficiarele unui astfel de suport sunt mamele care au dreptul la oricare dintre componentele venitului minim de incluziune.
Categoriile beneficiare ale programului
De asemenea și mamele cu dizabilități vor beneficia de acest tip de ajutor. Cele care sunt temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, violenței domestice, etc). mamele care nu au acte de identitate, cele minore, mamele fără cetățenie română din zonele de conflict.
O altă condiție care trebuie să fie respectată pentru primirea unui astfel de venit este acela ca sprijinul să fie solicitat la maxim trei luni de la nașterea copilului. Cei care verifică vârsta ”nou-născutului” sunt autoritățile locale, atunci când identifică și cuplul mamă copil. Această măsură, de a acorda tichete unei anumite categorii de mame, face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Acesta este finanțat prin Fondul Social European Plus și Fondul European de Dezvoltare Regională. Programul a fost aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2022. Astfel, sprijinul va fi acordat pe toată durata perioadei 2024–2027.