Mai precis, să ne convingă că de vină ar fi lipsa de charisma a lui Corbyn, accentele socialiste ale programului său și derapajele antisemite ale unor lideri ai Partidul Laburist.

Problemele legate de faptul că laburiștii au întors spatele clasei muncitoare, promovează politici care avantajează numai elitele financiare și au nesocotit voința ritanicilor cu privire la Brexit sunt considerate neesențiale… Miza este foarte mare pentru elitele globaliste pentru că alegerile din Marea Britanie au un ecou puternic în Statele Unite, unde Donald Trump se pregătește să candideze pentru un al doilea mandat.

Pentru a-și îndeplini obiectivul de a demonstra că victoria conservatorilor e o simplă întâmplare nefericită, ziarul progresist the Guardian se adresează însuși diavolului populismului, mai precis lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Trump la alegerile din 2016. Nu vă speriați, ziariștii britanici nu au înnebunit, nici Steve Bannon nu a schimbat tabăra.

De altfel, eu n-am mai văzut de multă vreme un asemenea interviu. Deși Bannon pare să le fi acordat ziariștilor de la The Guardian două interviuri, citatele publicate se numără pe degete. În rest, materialul fluviu este plin de “intervenții” gen nota redacției, în care jurnaliștii progresiști încearcă să demonteze argumentele lui Bannon. Știm cu toții ce susține la unison presa progresisto-globalistă, așa că eu unul o să mă refer strict la ce spune Steve Bannon.

Potrivit fostului strateg al lui Trump, criza pe care o traversează astăzi lumea occidentală nu își are originea în sistemul capitalist. „Întreaga mea teorie este că, dacă dorim să asigurăm supraviețuirea capitalismul, trebuie să facem din oameni (clasele muncitoare) niște capitaliști. Problema este că nu sunt capitaliști. Avem oligarhi și iobagi. Acest sistem nu va supraviețui”.

Bannon crede că susținerea unor politici pro-imigrație de către partidele de stânga nu face altceva decât să lovească în interesele clasei muncitoare. „Când am preluat campania (e vorba de alegerile prezidențiale câștigate până la urmă de Trump), am vrut să revenim la câteva elemente de bază: opriți imigrația ilegală în masă, limitați imigrația legală, protejați-vă lucrătorii.

De ce crezi că astăzi Trump este la un nivel de aprobare de 34% în rândul persoanelor de culoare și la 36% în rândul hispanicilor, potrivit sondajelor Emerson? Va primi 20% din voturile de culoare și iată de ce: toată lumea lucrează”. Mai mult, aceste politici pro-imigrație ajută elitele să-și micșoreze costurile cu forța de muncă.

„Toată imigrația are rolul de a inunda zona cu forță de muncă ieftină, iar motivul este că elitele nu dă doi ani pe afro-americani sau pe clasa muncitoare hispanică. Nu le pasă nici de clasa muncitoare albă. Pentru ei ești doar o marfă. (…) „Au rezerve nelimitate de forță de muncă, așadar o pot plăti cu nouă dolari pe oră. Distrug clasa muncitoare. Asta trebuie să protejăm”.

Pe lângă faptul că republicanii din Statele Unite și conservatorii din Regatul Unit au devenit partide ale clasei muncitoare, înlocuind stânga trădătoare, Steve Bannon vede și o altă evoluție interesantă în cele două țări.

Alegătorii au încetat să mai creadă în politicienii de tip Moș Crăciun care promit luna de pe cer. „Oamenii vor să știe pe ce se axează candidatul, cum își va pune în aplicare politicile, dar și, cel mai important, de unde va lua bani ca să achite costurile acestor politici”.

„Dacă a plăti pentru asta înseamnă impozite mai mari sau mai puține oportunități, nu-și mai dau iau votul, oricât de bine ar suna”.