Se închide cea mai vizitată cetate din România! Anunțul a întristat sute de mii de români

Se închide cea mai vizitată cetate din România! Anunțul a întristat sute de mii de români

Cetatea Râşnov se închide pentru următorii doi ani. Autoritățile au luat această decizie după ce, anul trecut, aproape jumătate de milion de oamnei au vizitat obiectivul medieval.

Cetatea Râşnov, unul dintre cele mai importante obiective ale depresiunii Braşovului, s-a închis, de de vineri, pentru vizitatori. Ea va intra în restaurare pentru următoarele 22 de luni. Potrivit oficialilor, cetatea va parcurge o lucrare foarte amplă de restaurare, dar şi de refacere a unor faţade şi a unor elemente de arhitectură, astfel ca, în final, să reia forma pe care o avea în urmă cu câteva secole.

Cetatea Râșnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri ale sale, păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea. Istoricii cred că acestea se găsesc pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul secolului al XIII-lea.

Prin poziția sa strategică, cetatea Râșnov controla accesul în Transilvania prin Valea Râșnoavei.  Dată fiind importanța trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar și după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredințând fortificația de la Râșnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov a fost prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania.

În ultimii ani cetatea a început să fie tot mai accesată de turiști. Numai anul trecut, aceasta a fost vizitată de peste 500.000 de persoane.

Sursa foto: Turismistoric.ro