Deși nu e vorba de nici o catastrofă geologică, nici măcar politică, 2016 poate fi privit ca un 2012 pentru întreaga clasă politică, dar și pentru Structuri.

În 2016 vor avea loc în România alegeri parlamentare, alegeri locale și alegeri județene.

Practic, la nivel de primării, consilii locale, consilii județene, șefi de consilii județene, și Parlament sînt scoase la concursul numit scrutin toate posturile.

Au mai fost ani electorali în istoria postdecembristă.

De ce ar fi 2016 mai dihai decît ceilalți?

Răspunsul trimite la întîmplările neobișnuite care au prefațat și vor continua să prefațeze acest an electoral.

Astfel:

1. Ca urmare a campaniei DNA, dar și a Parchetului General, multe primării și multe consilii județene și șefii de consilii județene nu vor mai avea parte de primarii, consilierii și președinții în exercițiu. Acolo unde primarii și baronii locali n-au fost înhățați de DNA, mulți dintre cei acum în activitate vor renunța la a mai candida. Pe deoparte, deoarece își dau seama că Binomul SRI-DNA are o preferință aparte pentru cei în funcție. Mulți vor spera și nu chiar în chip absurd că ieșind din jocul puterii vor fi lăsați să-și consume, ca niște pensii de lux, banii dobîndiți pînă acum prin mijloace dubioase. Pe de alta, pentru că șefia fără posibilitatea de a fura n-are nici un farmec.

2. Partidele se vor orienta din start către candidați care nu sînt vulnerabili, prin trecutul lor, în fața Binomului SRI-DNA. Același lucru se va întîmpla și cu candidații la alegerile parlamentare.

3. Apariția unui singur partid important în zona Dreptei – PNL pe stil nou – crează condițiile pentru ca bătălia să se ducă între două partide: PSD și PNL. Binomul SRI-DNA va avea grijă să scoată din joc PMP, atît prin șantajarea unor lideri ai partidului, cît și prin sprijinul dat Monicăi Macovei, care va juca, așa cum a fost în campania pentru prezidențiale, rolul de spin în ochii lui Traian Băsescu. Se înțelege, în aceste condiții, că fiecare dintre cele două partide are mari șanse să domine, dacă va cîștiga,  Parlamentul și administrația locală. În aceste condiții, fiecare dintre cele două partide poate da bătăi de cap Structurilor.

4. Klaus Iohannis va avea deja un an și ceva de președinție. Greu de crezut că va crește în sondaje. Chiar și dacă s-ar schimba complet prin raportare la ceea ce face acum (sau mai degrabă la ce nu face), tot va scădea în sondaje. În plus, deoarece vor fi alegeri parlamentare și nu prezidențiale, un partid și nu președintele va fi cel care beneficia de suportul popular dat, de regulă, pentru scurt timp, de victoria la un scrutin.

5. La anul se va vota pe liste pentru Parlament și pentru un număr mult mai mic de deputați și senatori. Se va pune capăt accederii în Parlament a tot felul de figuri compromițătoare. În aceste condiții, Parlamentul își va recîștiga statutul, impus de democrație, de principală instituție a României. Cu un Parlament scutit de imaginea de oaste de strînsură, Binomul SRI-DNA nu va mai putea să stăpînească țara. În definitiv, abuzurile de acum sînt posibile și pentru că parlamentarii se simt cu musca pe căciulă.

Ce înseamnă 2016 pentru scena social-politică de acum?

1. Nevoia ca partidele să pornească deja o campanie de descoperire a candidaților corespunzători noilor realități electorale, mărturisite printre altele și de alegerile prezidențiale. Asta înseamnă o deplasare a muncii în teritoriu. Prin asta s-ar asigura nu numai descoperirea de noi candidați, dar și întărirea organizațiilor acolo unde s-au ivit șubreziri prin acțiunea DNA.

2. Chiar dacă PNL de rit nou, Partidul Meu, al lui Klaus Iohannis, va beneficia de protecția Binomului SRI-DNA, campania electorală a partidelor nu va mai putea beneficia de banii negri din anii anteriori. Prin urmare, atenția trebuie îndreptată spre mijloacele politice, între care se detașează munca de la om la om. Asta presupune o schimbare de mentalitate, dacă nu chiar de oameni, la nivelul organizațiilor locale. PSD, partidul care a cîștigat alegerile pînă acum exploatînd mita electorală, va trebui să apeleze la mijloace politice moderne, pentru care va fi nevoie de oameni noi.

3. Dacă tendința de acum se păstrează, Majoritatea parlamentară va fi deținută de un singur partid, sau, în cel mai rău caz, de un partid aliat cu partidulețe de buzunar, care nu vor putea emite pretenții prea mari la formarea Guvernului. Indiferent dacă acest partid va fi PSD sau PNL, alegerile parlamentare, prefațate de cele locale, vor da mari bătăi de cap lui Klaus Iohannis. Dacă președintele continuă să se păstreze în ipostaza de Muțunache de pe facebook, inițiativa politică va fi luată de partide. Se va impune, așadar, la nivelul Administrației prezidențiale, o schimbare radicală de ipostază. Rezultatele alegerilor din 2016 trebuie să-l găsească pe Klaus Iohannis deja conturat ca personaj central al scenei noastre politice, dezvoltator al unei politici proprii, diferite de cea a partidelor. Altfel, indiferent de ce partid va fi cîștigător, Klaus Iohannis riscă să fie împins în plan secund și, de ce nu? chiar suspendat.

Toate aceste elemente, exclusiv democratice, se vor dovedi inutile dacă Binomul SRI-DNA, sprijinit de Înalta Curte de Casație și Justiție, se va amesteca din nou, brutal, anticonstituțional în campania electorală, așa cum a făcut-o în campania pentru prezidențiale, unică în postdecembrism prin implicarea Structurilor în desemnarea președintelui. Judecînd după realitățile prezente, mi-e greu să cred că Binomul nu se va amesteca în campania electorală. 2016 e un an decisiv și pentru Codruța Kovesi, care vrea un nou mandat la DNA. E un an decisiv și pentru ștabii Structurilor din România, tot mai corupți sub protecția așa-zisei Siguranțe naționale, tot mai obraznici, pe fondul golului de Putere de la Cotroceni. Un partid învingător în alegerile din 2016 va avea suficient capital electoral proaspăt pentru a readuce Binomul SRI-DNA în hotarele impuse de democrație. În aceste condiții, n-am nici o îndoială că pînă la alegeri vom asista la o paradă de abuzuri ale Binomului SRI-DNA, sprijinit de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a impune un învingător, dependent, ca și Klaus Iohannis, de forțele obscure care l-au propulsat în vîrf.

N.B. Mă înșel eu sau SRI a trecut la amenințarea celor care-l critică pentru derapaje de la democrație? Nu cred că mă-nșel, o dată ce Ioana Ene Dogioiu, cea care ghicește din zbor gîndurile ștabilor din Servicii, chiar și cînd acestea sunt stricte secrete, scrie cu subînțeles pe site-ul Ziare.com despre cei care critică SRI:

„Serviciile secrete sînt instituții de forță ale statului, cu rol bine definit, cu importanță majoră. Aruncarea lor în zona gri, ocultă, fără probe, poate constitui un atentat la siguranța națională.”

Te-ar putea interesa și: