Schimbări majore pentru milioane de români. Ce nu poate proprietarul să-i facă chiriașului

Schimbări majore pentru milioane de români. Ce nu poate proprietarul să-i facă chiriașului Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă ați închiriat un apartament unei persoane, chiriașul se bucură de toate drepturile stabilite de Codul Civil.

Chiriașul este stăpânul imobilului. În acest caz, niciun proprietar nu poate să monteze camere de luat vederi în apartamantul chiriașului. Altcumva, riști amenzi ridicate pentru încălcarea regulilor din domeniul protecției datelor, mai ales a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR).

Și nici nu îi poate impune nimic acestuia, cu excepția a doua condiții.

Prima se referă la plata chirie, la termenul stabilit prin contractul de închiriere. Ca să producă efecte depline, trebuie să știți că este bine ca acest contract trebuie înregistrat la Administrația Financiară. Foarte mulți chiriași solicită înregistrarea oficială a contractelor de închieriere, deoarece, doar așa, își pot deduce de la angajator plata acestor bani.

A doua execepție se referă la păstrarea în bune condițiuni a imobilului și a dotărilor acestora. În contract se poate prevedea că dacă chiriașul produce anumite stricăciuni, acesta se obligă la repararea acestora. De altfel, chiar Codul Civil prevede acest lucru foarte important și anume repararea pagubei aduse unei alte persoane. În acest caz, proprietarul poate conveni cu chiriașul la constituirea unei garanții suficiente. Această garanție fie este restituită la finalul contractului, fie din valoarea acesteia se repara anumite pagube produse proprietății, potrivit avocat.net.

Amendă în Spania. Chiriașul este stăpânul imobilului

Un proprietar de apartament din Spania a fost amendat cu 5.000 de euro. Motivul a fost că acesta nu a respectat regulamentul cu privire la datele personale și la viață privată. Acest regulament a fost adoptat de Uniunea Europeană și a produs deja foarte multe discuții.

Ei bine, acest proprietar a montat o cameră de luat vederi în apartamentului pe care l-a închiriat cu titlu legal. Chiriașul nu a fost de acord cu acest lucru și l-a reclamat. Proprietarul a declarat că a montat respectiva cameră din motive de securitate, pentru a supraveghea intrarea și nicidecum pe chiriaș. În replică, chiriașul a reclamat că respectiva cameră surprinde imagini și din camera de zi a apartamentului și că acest lucru îi aduce atingere vieții private.

În cele din urmă, inspectorii au decis că proprietarul a greșit și l-au amendat cu 5.000 de euro.

Obligațiile chiriașilor

În baza Noului Cod Civil, chiriașul are și el o serie de obligații.  Astfel, chiriașul este obligat să folosească bunul luat în locațiune cu prudență și diligență, precum și să îl restituie la încetarea, din orice cauză, a contractului de locatiune.

De asemenea, conform NCC, dacă chiriașul modifică bunul ori îi schimbă destinația sau dacă îl întrebuințează astfel încât îl prejudiciază pe proprietar, acesta din urmă poate cere daune-interese sau chiar rezilierea contractului. Cu alte cuvinte, Chiriașul este stăpânul imobilului.

Ne puteți urmări și pe Google News