Schimbare spectaculoasă la Casa Albă: Cine este noua Mână Dreaptă a lui Trump
- Adrian Pătrușcă
- 7 martie 2020, 10:55
Donald Trump l-a numit vineri pe reprezentantul Republican Mark Meadows șef de cabinet al Casei Albe, în locul lui Mick Mulvaney.
Meadows (foto), un apropiat al președintelui, anunțase în decembrie că nu va candida pentru o realegere în circumscripția sa din Carolina de Nord.
„Vreau să-i mulțumesc șefului de cabinet interimar Mick Mulvaney pentru că a servit atât de bine administrația. El va fi trimisul special al Statelor Unite în Irlanda de Nord”, a scris Donald Trump pe Twitter.
Președintele îl desemnase pe Mulvaney ca șef de cabinet interimar în decembrie, fără a-l confirma ulterior printr-o numire permanentă.
În plină procedură de destituire împotriva lui Trump, Mulvaney produsese consternare în cercurile prezidențiale prin declarația sa dintr-o conferință de presă, potrivit căreia afirmase că ajutorul militar pentru Ucraina fusese înghețat la cererea președintelui, din considerații politice.
===Trump și Mulvaney===
„Facem asta tot timpul în politica externă”, spusese el. „Treceți la altceva. Diplomația este influențată de politică.”
Ulterior, el și-a nuanțat afirmația.
„Chief of staff” sau secretarul general al Casei Albe este un post cheie în cadrul administrației americane. Ocupantul său este mâna dreaptă a președintelui SUA și coordonatorul tuturor acțiunilor în administrație.
Mick Mulvaney îl înlocuise pe John Kelly, demis de Trump în deembrie 2019.
Primul șef de cabinet al lui Dolad Trump fusese discretul Reince Priebus, fost președinte al Paridului Republican, care a părăsit postul înainte de a împlini 200 de zile de serviciu.