Schimbare radicală la echipa națională. Selecționerul Victor Pițurcă a luat o decizie importantă
- Andrei Călin
- 29 septembrie 2014, 14:38
Presa saudită pare să anticipeze soarta selecţionerului României, Victor Piţurcă. Conform arabilor, antrenorul „tricolorilor” va mai rămâne doar pentru meciurile cu Ungaria, din 11 octombrie, şi cu Finlanda, din 14 octombrie, iar apoi ar uma să-şi facă bagajele pentru Orientul Mijlociu, însă nu singur, ci împreună cu fiul său, Alexandru Piţurcă.
Din cei 1,4 milioane de euro, cât era clauza de reziliere, Piţurcă ar trebui să plătească doar 400 000 de euro Federaţiei Române de Fotbal, în urma mai multor discuţii purtate cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. „Piţi” va avea un salariu anual de doua milioane de euro la arabi. Pe lângă staff-ul familiar, format din secunzii Eugen Neagoe şi Valeriu Răchită, preparatorul fizic Marian Dima, antrenorul de portari Martin Tudor şi managerul sportiv Ovidiu Costeşin, va zbura spre Riad şi Alexandru Piţurcă, fiul selecţionerului, care va face parte din echipa tehnică ce trebuie să ia titlul cu Al-Ittihad. Viitoarea echipă a lui Victor Piţurcă se află pe locul secund în Arabia Saudită, cu şase victorii din tot atâtea meciuri, dar cu un golaveraj inferior liderului Al Nasr.