Schimbare MAJORĂ pe piaţa serviciilor MEDICALE. TEODOROVICI a făcut ANUNŢUL

Schimbare MAJORĂ pe piaţa serviciilor MEDICALE.  TEODOROVICI a făcut ANUNŢUL

Firmele care oferă abonamente medicale sau asigurări, dar şi servicii medicale ar putea fi nevoie să renunţe la una dintre activităţi, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Cel care prestează, emite aceste asigurări, să spunem de sănătate, nu poate să şi presteze această activitate. Trebuie să separăm aceste două zone. Pot să opteze pentru una sau alta. Nu că vreau eu. Este o chestiune de principiu. Dacă tu vinzi asigurări cum poţi să fi şi cel care prestează? Aţi văzut şi în zona auto: cel care asigură vine şi îmi reapară maşina? Nu merge, pentru că în momentul acela apare un conflict de interese între cele două. Eu care asigur să verific dacă cel care a prestat a şi prestat acel serviciul”, a afirmat Teodorovici. 

El a spus că mai întâi ar trebui discutat cu Ministerul Sănătăţii şi apoi vor avea loc discuţii şi cu companiile. De asemenea, ministrul Finanţelor a declarat că vor avea loc discuţii inclusiv cu Autoritatea de Supraveghere Financiară. 

Totodată, Eugen Teodorovici a declarat că ar trebui revizuite toate programele de Sănătate. 

„Casa şi Ministerul aveţi împreună vreo 28 programe de Sănătate. Ar trebui să fie toate revizuite. Modul în care ele astăzi sunt alcătuite, sau în fine, compuse, derulate, din punctul meu de vedere trebuie schimbat radical. Adică aceeaşi machetă pusă pe toate programele de sănătate şi efectiv revizuite„, a spus Teodorovici la o dezbatere despre parteneriatul public-privat în Sănătate, transmite Agerpres.