Schimbare în mediul farmaceutic din Republica Moldova. Guvernul a dat undă verde

Schimbare în mediul farmaceutic din Republica Moldova. Guvernul a dat undă verdeMedicamente. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. În viitorul apropiat se vor petrece schimbări în bine în mediul farmaceutic din Republica Moldova. Calitatea serviciilor vor crește, iar Executivul condus de prim-ministrul Dorin Recean a luat măsuri în acest sens.

Miercuri, Guvernul de la Chișinău a aprobat actul ce prevede implementarea Regulilor de bună practică de farmacie de către toate întreprinderile şi instituţiile farmaceutice. Inițiativa a aparținut reprezentanților de la Ministerul Sănătății.

Mari schimbări în domeniul farmaceutic din Republica Moldova

„Acestea reprezintă o continuitate a Regulilor de bune practici de fabricație a medicamentelor de uz uman și celor de distribuție a medicamentelor de uz uman aplicabile întreprinderilor și unităților farmaceutice de producere și distribuție angro a medicamentelor”, se precizează într-un comunicat redactat de oficialii de la Ministerul Sănătății.

„Buna practică de farmacie răspunde nevoilor persoanei ce utilizează serviciile prestate de farmaciști cu aplicarea unei îngrijiri optime bazate pe dovezi”, au mai precizat oficialii instituției.

Medicamente

Medicamente. Sursa foto: Arhiva EVZ

Regulile înseamnă mai multe recomandări adresate unităților farmaceutice și au scopul de a garanta că serviciile furnizate de personal sunt corespunzătoare, eficiente şi îndreptate către pacienţi.

Aceste reguli, de GPP, se vor aplica în principal următoarelor domenii: informarea pacientului; organizarea spaţiului şi dotarea farmaciei, personalul farmaciei, eliberarea medicamentelor pe baza prescripţiei medicale și a celorlalte medicamente şi produse de sănătate. De asemenea, mai sunt vizate încurajarea utilizării raţionale a medicamentelor și prepararea medicamentelor în farmacie.

Ce urmărește acest proiect

Pe de altă parte, proiectul în cauză vizează inclusiv termenul de demarare a procedurii de certificare a farmaciilor, termenul limită de realizare a certificării, modelul Certificatului ce vizează conformitatea cu buna practică de farmacie. Care va fi eliberat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), conform Regulamentului, aprobat de oficialii din cadrul Ministerului Sănătății.

Conform datelor oficiale, în Republica Moldova există, în prezent, 1.604 farmacii comunitare, care se ocupă de eliberarea medicamentelor, dispozitivelor medicale compensate, articolelor parafarmaceutice, conform deschide.md.