Scenariu apocaliptic pentru România. Peste jumătate din orașe, în faliment!
- Dragos Manea
- 9 septembrie 2019, 14:04
O nouă ipoteză se conturează cu privire la soarta României. Ionel Chiriță că gaura din buget va duce la un faliment general în foarte multe orașe ale țării.
Ionel Chiriță, președintele Asociației Orașelor, spune că gaura din buget se transpune în lipsuri la administrația locală și avertizează că aceasta va duce la falimentul a peste jumătate dintre orașele din România. El a declarat, la Realitatea TV, că 45 de orașe și 5 municipii au primit bugete mai mici decât multe comune, scrie Realitatea.
„Asociatia Orașelor a atras atenția Guvernului României că lipsa de receptivitate față de măsurile pe care asociația noastră le-a solicitat va face o funcționare foarte dificilă a administrației locale în orașe. Va duce, practic, la falimentul previzibil spre care se îndreaptă mai bine de jumătate dintre orașele României.
Spuneam, într-un apel, acum două săptămâni, că aproape 45 de orașe și 5 municipii au fost tratate descriminatoriu, în sensul că au primit bugete mult mai mici decât unele comune. Dacă nu vom primi o adevarată rectificare, pentru că cea care s-a făcut acum o lună nici nu poate fi numita o rectificare. Țin să vă reamintesc că, pentru toate cele 3.222 de unități administrative s-au alocat doar 425 de milioane de lei. Urmeaza sa fie repartizate cele aproape 1,5 miliarde de lei, dar după câte am înțeles pe surse, cererea se apropie undeva de 8-10 miliarde.
Eu am mai făcut o afirmație pe care mi-o mențin. Pentru ieșirea din criză a unităților teritorial administrative este nevoie de o sumă cuprinsă între 4 și 5 miliarde de lei, pentru a face funcțională administrația publică. Aici este vorba de școli, de burse, iluminatul public. A început noul an școla, ne gândim la siguranța elevilor, la siguranța cetățeanului! Sunt multe lucruri care rămân descoperite.
Noi discutăm despre funcționarea de zi cu zi, pe care nu putem să o gestionăm. De curând, îmi spunea un primar că de abia la sfârșitul lunii a reușit să plătească salariile pe luna precedentă, fapt care trebuie să-l facă la începutul lunii.
Noi am atras atenția de ani de zile că administrația locală este slab finanțată și am primit lovitură după lovitură, una dintre ele fiind reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10%, care nu a putut fi contracarată cu nicio rectificare bugetară”, a declarat Ionel Chiriță.