Scandalul Volkswagen: Două milioane de motoare diesel, fabricate în Ungaria!
- Dinu Boboc
- 29 septembrie 2015, 11:42
Aproximativ două milioane din cele 11 milioane de motoare diesel implicate în scandalul de la Volkswagen au fost produse la uzina Audi din Gyor, vestul Ungariei.
Declaraţia a fost făcută marţi de ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, pentru postul privat de televiziune TV2, preluat de Reuters, informează Agerpres.
Mihaly Varga a mai spus că Guvernul de la Budapesta poartă discuţii atât cu Audi cât şi cu producătorul german Mercedes, care are şi el o uzină în Ungaria, pentru a evalua impactul potenţial asupra economiei ungare al scandalului motoarelor diesel trucate de Volkswagen.
"Sunt sigur că acesta va afecta industria producătoare de maşini din Ungaria dar sper că efectul va fi mai mic decât preconizează cele mai pesimiste scenarii", a subliniat Varga. Anterior, acesta estima că avansul economiei ungare ar putea fi amputat cu 0,3 până la 0,6% dacă vânzările europene de autoturisme vor scădea din cauza scandalului Volkswagen.