Scandalul imobiliar de lângă poligonul Băneasa a ajuns la DNA. Jandarmeria „trage” cu plângeri penale pentru că nu mai poate trage cu gloanțe

Scandalul imobiliar de lângă poligonul Băneasa a ajuns la DNA. Jandarmeria „trage” cu plângeri penale pentru că nu mai poate trage cu gloanțe

La scurt timp după ce Primăria Sectorului 1 a comunicat că omologarea poligonului de tragere s-a făcut ilegal, într-un răspuns adresat „Evenimentul zilei”, Jandarmeria Română susține că baza de antrenament a MAI este omologată și funcționează legal din anul 1969

Dezvăluirile din „Evenimentul zilei” referitoare la situația de necrezut în care a ajuns cea mai cunoscută bază de antrenament a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde trupele speciale au ajuns să se pregătească cu gloanțe oarbe din cauză că s-au interzis tragerile cu muniție reală, au condus la un adevărat cutremur într-una dintre cele mai râvnite cartiere din zona de Nord a Capitalei: Pădurea Băneasa. Oficiali din cadrul MAI ne-au dezvăluit că Jandarmeria Română a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA), în legătură cu modul în care a fost întocmit și aprobat Planul de Urbanism Zonal (PUZ). Planul a fost realizat de o firmă din Giurgiu, Lora Construct SRL, la solicitarea Primăriei Sectorului 1 și a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) pe data de 30 ianuarie 2014.

Poligonul de trageri „Băneasa” este singurul poligon descoperit din București în care se pot executa trageri cu toate categoriile de armament

Sesizarea DNA a fost făcută în anul 2015, an în care MAI a dat în judecată Primăria și Consiliul General al Capitalei, precum și Primăria și Consiliul Local al Sectorului 1. „Evenimentul zilei” a dezvăluit că, în cuprinsul chemării în judecată înaintată, pe 21 septembrie 2015, Tribunalului București, se arată că autoritățile locale nu au cerut avizele obligatorii de la MAI pentru aprobarea acestui PUZ. În documentul înaintat instanței se menționează că firma care a realizat PUZ-ul a folosit răspunsurile primite de la Jandarmeria Română drept avize și a realizat planul urbanistic, fără să țină cont de modificările cerute în cuprinsul acelor răspunsuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Închis pentru prima oară în 47 de ani

Anul trecut, pentru prima oară în cei 47 de ani de existență ai poligonului „Băneasa”, MAI a luat decizia să suspende tragerile, până la o decizie definitivă a instanței, pentru a evita producerea unor incidente grave, care ar putea conduce la pierderi de vieți omenești. Măsura a fost luată deoarece în zona proximă poligonului au apărut o serie de construcții, în ultimii ani. Oficialii sistemul de apărare ne-au dezvăluit că Jandarmeria a cerut aprobarea să efecteze trageri de antrenament în poligoanele SRI și MApN.

Poligonul de trageri „Băneasa”, aflat în administrarea Unității Militare 0260 București, este singurul poligon descoperit din București, în care se pot executa trageri cu toate categoriile de armament și deservește structurile MAI – jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, DIPI etc - dar și unități MApN, precum lnstitutul de Medicina Militară, Universitatea Naționala de Apărare, StatuI Major al Forțelor Navale, Regimentul 30 Garda și Protocol.

Primăria Sectorului 1 a emis autorizații de construire

Primăria Sectorului 1 a reacționat, după apariția în „Evenimentul zilei” a primului articol pe această temă, cu un comunicat în care arată că a cerut instanței să oblige MAI să pună la dispoziție decizia de omologare a poligonului despre care susține că ar fi fost făcută ilegal. Totodată, menționează primăria de sector, terenurile aflate în zona de siguranță au fost introduse în intravilanul Capitalei în anul 2.000, prin Hotărârea CGMB nr. 269/2000 de aprobare a Planului Urbanistic General (PUG), valabil și în momentul de faţă, iar omologarea nu le-a fost adusă la cunoștința proprietarilor. Primăria arată că, în baza unor Planuri Urbanistice Zonale, aprobate încă începând cu anul 1995, sau Planuri Urbanistice de Detaliu au fost emise autorizații de construire, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data depunerii cererilor pentru obținerea autorizațiilor respective. După anul 2005, toate construcțiile din zonă au necesitat aprobarea Jandarmeriei Române, dar proprietarii terenurilor au fost refuzați și au dat în judecată instituția. Oficialii sectorului 1 susțin că, în prezent, „în pretinsa zonă de siguranță a poligonului sunt câteva sute de unități locative, unde locuiesc aproximativ 1.000 de persoane” și că aceste locuințe au fost construite înainte de omologarea, în anul 2005, a poligonului de tragere. În plus, se precizează că la aprobarea PUG, în anul 2.000, MAI și-a dat avizul fără vreo referire cu privire la existenţa poligonului Băneasa.

Miza: o suprafață de 730 de hectare

Contrar celor afirmate de reprezentanții primăriei sectorului 1, în răspunsul transmis „Evenimentul zilei”, Jandarmeria Română precizează că poligonul permanent descoperit „Baneasa” este omologat și autorizat, fiind în funcțiune din anul 1969. Totodată, MAI a transmis Tribunalului București că, la data omologării, în noiembrie 2005, în zonele de siguranță nu se aflau imobile construite sau în curs de construire. MAI contestă Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Zona de Nord a Municipiului București, aprobat de Consiliul General al Municipiului București pe data de 30 ianuarie 2014. Este vorba despre o suprafață uriașă, de 730 de hectare, în perimetrul: Șos. Odăi - Șos București- Ploiești - str. Jandarmeriei - Șos. Gheorghe Ionescu Sisești - Șos. București- Târgoviște, din Sectorul 1.