Scandal monstru între prefect și un membru al Autorității de Ordine Publică. Miza: locurile de parcare

Scandal monstru între prefect și un membru al Autorității de Ordine Publică. Miza: locurile de parcare

Un scandal monstru a a vut loc, miercuri, în cabinetul prefectului de Botoșani. Anunțul a fost făcut joi dimineața, de prefectul Dan Şlincu, care, în cursul zilei de ieri, a depus o plângere penală împotriva lui Cezar Nicuţă, membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoşani, scrie Botosaneanul.ro.

Prefectul susține că Cezar Nicuţă ar fi intrat abuziv în biroul său, după ce l-a agresat și pe unul din jandarm,ii care fac pază în  Palatul Administrativ, și i-a reproșat „pe un ton ridicat şi cu atitudine agresivă că de când prefectul se ocupă de parcarea din faţa instituţiei.”

Conform sursei citate, au fost, de fapt, o serie de reproșuri: „De ce mi-am permis eu să schimb un membru din concurs la care dânsul (n.r. Cezar Nicuţă) a participat. Este vorba despre un concurs organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea postului de inspector Corp Control, concurs care a avut loc în luna decembrie. L-am invitat pe dl Nicuţă să părăsească biroul cu sprijinul jandarmului”, mai arată prefectul. Acesta spune că ieri seară, cțnd a plecat de la serviciu, ar fi fost urmărit pe stradă de membrul ATOP, cu mașina. În urma incidentului, prefectul a declarat că a depus plângere penală şi că a inştiinţat conducerea ATOP să ia măsuri. (Sursa foto: Botoșăneanul.ro)

 

Ne puteți urmări și pe Google News