Scandal la ușa „lagărului cățeilor”. Acces interzis voluntarilor care au dus mâncare animalelor
- Veronica Bursașiu
- 19 noiembrie 2022, 19:24
Adăpostul Grivei din Oradea e păzit ca o fortăreață de ochii lumii după ce Poliția Bihor a deschis dosar penal pentru modul în care erau înfometate animalele aici. Pentru aceeași cauză, Direcția Sanitar Veterinară a interzis ca în adăpostul suprapopulat să mai ajungă animale.
Oamenii care au fost sensibilizați de faptul că în Adăpostul Grivei animalele erau malnutrite, subnutrite, erau numai piele și os și nu se mai puteau ține pe picioare de slabe, ba chiar se devorau între ele de foame pentru mâncare, au mers să le ducă mâncare l-a adăpost.
Accesul nu le-a fost însă permis nici în timpul orelor de vizită. Ba mai mult, directorul Administrației Domeniului Public Oradea, în administrarea căreia se află Adăpostul Grevei, îi trimite pe voluntari în alte centre spre care arată cu degetul că ar avea condiții mai rele. „Nu au ce căuta la noi, noi avem mâncare suficientă… Cât lucrăm la țarcuri, nu iese și nu intră nimeni, nici câinii nici vizitatorii”, spune Liviu Andrica.
Șeful ADP a vorbit despre locuri din județ unde sute de câini ar fi ținuți pe câmp, la: Salonta, Șișterea și Păușa. Lucrările la țarcurile pentru câinii aduși de afară sunt, oficial, un obstacol în calea vizitatotilor.Voluntarii sunt însă ca sarea pe rană pentru cei de la Adăpostul Grivei, deoarece ei au reclamat că acolo câinii se bat până la moarte pentru hrană și că sunt intenționat înfometați să moară.
Stop atrocităților
Cu toate că e o practică printre voluntari să adopte câini de la Adăpostul Grivei , tocmai pentru a evita maltratatrea și eutanasierea lor, ajutorul lor nu e bine primit. Ei duc animalele mai ales la asociații din străinătate. Iubitorii de animale din Oradea au creat și un grup de facebook numit “Salvăm Adăpostul Grivei din Oradea”. “Am creat acest grup pentru a aduna într-un loc toate ideile în legătura cu acțiunile pe care le putem întreprinde pentru a opri atrocitățile care se comit la ora actuală în Adăpostul Grivei din Oradea.Haideți să ajutăm împreună la stoparea acestor acte de cruzime”, e mesajul administratorului grupului.