Scandal la Chișinău pe tema dronelor. Igor Grosu îl acuză pe primarul Ion Ceban că servește interesele Moscovei

Scandal la Chișinău pe tema dronelor. Igor Grosu îl acuză pe primarul Ion Ceban că servește interesele MoscoveiSursa foto: Colaj EVZ

Republica Moldova. Ideea de a produce drone în Republica Moldova a declanșat un schimb de replici între președintele Parlamentului, Igor Grosu, și primarul Chișinăului, Ion Ceban. Edilul avertizează că o asemenea inițiativă ar putea transforma țara într-o țintă, în timp ce spicherul îl acuză că promovează mesaje favorabile Rusiei. Disputa are loc pe fondul încălcărilor repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone și rachete rusești.

Schimbul de acuzații a început după ce Igor Grosu a anunțat că Republica Moldova ar putea produce propriile drone. Pentru aceasta, autoritățile intenționează să modifice legislația, astfel încât fabricarea acestor aparate să fie permisă.

Potrivit președintelui Parlamentului, dronele ar putea fi folosite atât pentru necesitățile de apărare ale țării, cât și în agricultură sau în situații de urgență.

Inițiativa a fost criticată de Ion Ceban. Primarul Chișinăului susține că producerea dronelor pe teritoriul Republicii Moldova ar putea expune țara unor riscuri suplimentare. El a cerut ca subiectul să fie discutat public înainte ca eventualele modificări legislative să fie votate în Parlament.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

„Orice producție de drone pe teritoriul nostru ne expune direct și poate fi calificată imediat drept țintă”, a declarat Ceban.

Grosu îl acuză pe Ceban că promovează mesaje favorabile Moscovei

Replica lui Igor Grosu a venit într-o postare pe rețelele de socializare. Președintele Parlamentului l-a acuzat pe primarul capitalei că transmite mesaje similare cu cele ale altor politicieni care critică inițiativa.

„Știți cum identifici cel mai ușor slugile FSB-ului din țara noastră? Mesajele comune. Ceban, Costiuc, Dodon – toți zic același lucru, la unison”, a scris Grosu.

Spicherul a calificat poziția primarului drept „halucinantă” și „antinațională”. El a susținut că Ceban acceptă riscurile provocate de dronele rusești, dar se opune fabricării unor aparate care ar putea fi utilizate pentru apărarea Republicii Moldova.

„Ceban e de acord cu dronele rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar nu e de acord cu dronele moldovenești produse ca să ne apere țara și cetățenii”, a afirmat Grosu.

Acesta a făcut referire și la cheltuielile militare ale Rusiei, susținând că Moscova alocă zilnic 12 miliarde de lei pentru războiul din Ucraina. În acest context, Grosu a criticat faptul că inițiativele Republicii Moldova privind consolidarea securității sunt contestate.

„Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord. Când Moldova se întărește și vrea să-și poată apăra securitatea, Ceban face spume la gură”, a scris președintele Parlamentului.

În aceeași postare, Grosu a publicat fotografii cu Ion Ceban și Iuri Gudilin, prezentat în contextul acuzațiilor drept un agent al serviciilor secrete rusești care l-ar fi consiliat pe primar în campania electorală.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Ceban întreabă de ce decizia nu este discutată public

Ion Ceban a revenit cu o nouă reacție pe Facebook. Primarul a acuzat reprezentanții guvernării că încearcă să-l discrediteze pentru că pune întrebări despre necesitatea producerii dronelor în Republica Moldova.

„Când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Grosu, Sandu și restul care îi slujesc nu au argumente, atunci ies și mă acuză că pun întrebări de ce Republica Moldova are nevoie să producă drone”, a afirmat Ceban.

Edilul susține că fabricarea dronelor nu poate înlocui sistemele moderne de detectare, supraveghere și interceptare, necesare pentru protejarea spațiului aerian. În opinia sa, autoritățile trebuie să explice ce scop urmăresc prin această inițiativă și să discute public subiectul.

Drone

Drone. Sursa foto: Captură video

Dronele, pe fondul încălcărilor spațiului aerian

Ideea producerii dronelor în Republica Moldova a fost abordată anterior și de președinta Maia Sandu. Șefa statului a vorbit despre necesitatea dezvoltării unor drone interceptoare și a echipamentelor antidrone, în contextul riscurilor pentru securitatea țării.

 De la începutul anului 2026, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian. Din 2022 până în prezent, numărul acestora a ajuns la 93.

Zeci de drone au căzut și au explodat pe teritoriul Republicii Moldova, provocând răniți și pagube materiale. Autoritățile au anunțat că aparatele de zbor erau de fabricație rusă.