SCANDAL în JUSTIŢIE. Un judecător din cazul „POPOVICIU-BĂNEASA” voia neapărat să găsească un PREJUDICIU, dar a fost RECUZAT

SCANDAL în JUSTIŢIE. Un judecător din cazul „POPOVICIU-BĂNEASA” voia neapărat să găsească un PREJUDICIU, dar a fost RECUZAT

Un judecător din cazul „Popoviciu-Băneasa” vrea neapărat să găsească şi un prejudiciu, după ce, pe latura penală a aplicat pedepse cu ani grei de închisoare.

Ion Bogdan Tudoran este judecătorul care la mai bine de un an a disjuns latura civilă în vederea stabilirii cuantumului pretinsului prejudiciu, cu peste 20 de termene de judecată în care nu a fost depus niciun înscris relevant care să dovedească existenţa unui prejudiciu real, a fost recuzat pentru antepronunţare.

În Dispozitivul încheierii formulate la data de 11.10.2017, prin care Tudoran cere de urgenţă înscrisuri pentru posibilitatea acordării de despăgubiri, se găseşte şi dovada lipsei acestora.

Judecatorul Bogdan Tudoran de la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti a fost recuzat de apărătorul lui Puiu Popoviciu, avocatul Bogdan Micu, pe motiv că s-a antepronunţat în cauză, fiind evidentă dorinţa magistratului de a scoate un prejudiciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Apreciez ca judecatorul s-a pronuntat deja in cauza dedusa judecatii, motiv pentru care voi formula cerere de recuzare impotriva judecatorului Bogdan Tudoran, in baza art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala care stabileste incompatibilitatea judecatorului atunci cand exista suspiciunea rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata, motivul pe care intemeiez prezenta cerere de recuzare nemaifiind invocat in trecut. In concret, in incheierea de la termenul din data de 11.10.2017, in cuprinsul dispozitivului, instanta a cerut, printre altele, o evaluare a terenului pentru cazul in care bunul nu poate fi restituit in natura.

Aceasta solicitare reprezinta, in opinia noastra, o antepronuntare pe latura civila. Aceasta solutie civila nu este determinata de hotararea penala, articolul 28 alin. 1 din Codul de procedura penala stabilind ca hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile numai in ce priveste existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o”, şi-a motivat Bogdan Micu cererea de recuzare, conform Luju.