Scandal în PSD! Olguța Vasilescu, atac dur la Cozmin Gușă. „Îmi e greu să stau în partid”

Scandal în PSD! Olguța Vasilescu, atac dur la Cozmin Gușă. „Îmi e greu să stau în partid” Lia Olguța Vasilescu. Sursa foto: arhiva EVZ

Olguța Vasilescu îl atacă pe Cozmin Gușa, afirmând că îi este greu să fie în partid cu un om care a lovit cu "sete" în PSD.

Critici incendiare la adresa patronului Realitatea TV, Cozmin Gușă,  după ce acesta a anunțat luni că s-a reinscris în PSD. Cea care a lansat atacurile este Lia Olguța Vasilescu, ea declarând că e surprinsă de reintrarea lui Cozmin Gușă în PSD.  Lia Olguța Vasilescu mai spune că îi e greu să fie colegă cu el, după ce a criticat virulent partidul pentru a pierde alegerile europarlamentare, anunță digi24.ro.

„Îmi e greu să stau în partid cu un om care a dat cu sete în partid să ajungă la acel scor la europarlamentare. Și eu am fost suprinsă. Probabil a fost decizia primarului de la sector 1 și a domnului Stănescu”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, a anunțat luni, pe Facebook, reînscrierea lui Cozmin Gușă în PSD.  Cozmin Gușă a fost secretar general între 2001 și 2003, în timpul cabinetului Adrian Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News