Scandal în MApN. Militari din Armata Română, mercenari pentru Potra

Scandal în MApN. Militari din Armata Română, mercenari pentru PotraHorațiu Potra. Sursa foto: Facebook

O recentă investigație jurnalistică a dezvăluit că, în ultimii doi ani, Armata Română a furnizat cel puțin 60 de luptători pentru compania militară privată a mercenarului Horațiu Potra. Joi, ministrul MApN, Angel Tîlvăr, a declarat că instituția analizează acuratețea datelor din investigație, în timp ce Ministerul Apărării Naționale (MApN) a respins categoric aceste afirmații.

Angel Tîlvăr a explicat că ministerul a luat act de acuzații și acum se află într-un "proces de reflecţie". El a adăugat că, după o analiză serioasă, va lua o decizie în acest sens.

"Trebuie să fim siguri că informațiile sunt reale"

"Nu pot să comentez acest lucru, pentru că trebuie verificat. Am cerut şi lucrul acesta se întâmplă.

Nu ştiu în ce măsură acest lucru afectează securitatea naţională.

Trebuie să discutăm, suntem într-un proces de reflecţie, am luat şi noi semnalele care au apărut, le discutăm la nivelul ministerului şi vom lua o decizie.

Nu îmi cereţi să mă antepronunţ pentru că atunci când ieşim cu informaţii către dumneavoastră trebuie să fim siguri că ele sunt bazate pe acurateţe şi pe ceea ce se poate face", a afirmat Angel Tîlvăr.

El a adăugat că este nevoie de o modificare care să corespundă nevoilor solicitate în astfel de situaţii.

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Dezvăluirile jurnaliștilor, respinse de MApN

O investigație de presă, sub titlul „Statul român antrenează luptătorii de top din armata privată a lui Horațiu Potra în trei unități de elită ale MApN”, a dezvăluit că militari din Armata Română au luptat ca mercenari în Congo, în gruparea lui Horațiu Potra.

„Cel puțin 60 de militari din Batalionul 630 Parașutiști 'Smaranda Brăescu' (Bacău) și alte unități de elită din țară și-ar fi luat 'liber' și ar fi plecat să lucreze pentru bani mai mulți în Africa”, au scris jurnaliștii.

MApN a dezmințit, însă, afirmațiile.

„Respingem în mod categoric ideea promovată de autorii articolului, potrivit căreia în companiile private românești care au avut contracte în Congo ar fi fost angajați, în perioada menționată, militari în activitate din Forțele pentru Operații Speciale (FOS) sau din orice alte structuri ale Ministerului Apărării Naționale.