Scandal în AUR. Candidatura pro-rusului Gușă, respinsă de prim-vicepreședintele Lulea

Scandal în AUR. Candidatura pro-rusului Gușă, respinsă de prim-vicepreședintele LuleaCozmin Gușă Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC

Un nou scandal pe scena politică. Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, nu vrea să îl susțină pe Cozmin Gușă pentru candidatura la Primăria București. De cealaltă parte a baricadei, George Simion nu exclude să îi ofere suportul, cu toate că partidul extremist îl anunțase candidat pe Mihai Enache.

Cozmin Gușă provoacă tensiuni în AUR

Prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea a transmis, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că Mihai Enache este candidatul AUR la Primăria București. Afirmația combate valul declarațiilor făcute de Cozmin Gușă. De altfel, inclusiv George Simion a declarat recent  că pro-rusul este măsurat în sondaje.

Marius Lulea

Marius Lulea, AUR. Foto: Razvan Valcaneantu

„Mă amuză nespus câte dezinformări apar în spațiul public. Mihai Enache este propunerea AUR pentru primăria București, nimic nu s-a schimbat, este cea mai bună soluție, un profesionist pentru o capitală europeană. Avem un proiect pe termen lung”, a transmis Lulea pe Facebook.

George Simion, despre posibila candidatură susținută

Gușă a anunțat că va candida independent, însă susținut de AUR. De asemenea, acesta a subliniat că propunerea a venit de la George Simion. De altfel, liderul AUR l-a nominalizat pe Cozmin Gușă, printre „personalitățile suveraniste” pe care le are în vedere pentru Primăria Capitalei.

George Simion

George Simion. Sursa foto: Inquam Photos / Saul Pop

„AUR are un sondaj cu 20-25% cu Mihai Enache, dacă Piedone nu candidează (…) Am lansat o cercetare sociologică… Cozmin Gușă este o personalitate suveranistă pe care o vom sonda (pentru Primăria București, n.red.). Nu mai face politică, dar îmi rezerv dreptul ăsta să sondez pe toată lumea (…) A spus că nu mai face politică. ”, a explicat Simion.

Cozmin Gușă, reacție în scandalul din AUR

După ce Lulea și Enache au declarat că pro-rusul că nu va fi candidatul AUR la Primăria Capitalei, președintele FRJ a reacționat. Cozmin Gușă a explicat că are o relație apropiată cu George Simion, pe care îl sprijină în fața „presiunii uriașe”. Totodată, pro-rusul a afirmat că acesta este un „bun strateg politic ”.

„George Simion conduce cu mână de fier acest partid și îl încurajez să o facă în aceste vremuri. Cheltuiala, flegmele, să mă scuzați, sunt ale mele. Ultimul președinte suveranist a fost Ceaușescu, putea să fie Vadim, dar l-au furat, iar acum e șansa să fie primul după Ceaușescu. Rolul meu pe care mi l-am autoasumat este acela de a angrena vectorii.”, a spus Cozmin Gușă.

Pro-rusul i-a criticat pe Marius Lulea și pe Mihai Enache.

„Un singur lucru nu mi-a plăcut nici la Marius Lulea, nici la Mihai Enache. Ei trebuie să fie bucuroși că le-am venit în sprijin. Și i-am și ajutat personal, pe Mihai Enache mai puțin, pe Marius Lulea mai mult. Marius Lulea în loc să îmi trimită un mesaj cum o face de multe ori cu ”Mulțumesc, Cozmin” se întrece în mesaje pe Facebook. E și un pic de nesimțire, dar le trece, sunt tineri, iar eu nu mă supăr”, a adăugat acesta.