Scandal, din nou: Angajații statului te lasă să mori! Caz incredibil cu SMURD, la Marea Neagră. Reacția lui Arafat
- Dragos Manea
- 24 august 2019, 17:22
Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, a povestit cum a reușit să-i salveze viața unei tinere, în timp ce angajații de la SMURD priveau...
Adrian Gavriliu a povestit cum „s-a luptat cu moartea” în încercarea de a salva o tânără de la înec. Totul s-a petrecut sub privirile medicilor de la SMURD.
„Astăzi m-am luptat cu moartea! Astăzi am câștigat eu.
SMURD-ul a fost doar spectator. Doar a privit și a așteptat finalul " meciului".
Am salvat viața unei fete care plutea in derivă in valurile mari ale mării. In Vama Veche.
Mă plimbam pe malul mării, după masa de prânz, obosit după petrecerea de aseară.
Trei băieți de la Smurd, tineri, musculoși, cu o mașinuță pt nisip, fluierau disperați o fată care se tot depărta, purtată de valuri.
Speriat i-am intrebat de ce nu sar după ea!?
De ce nu se duc să o salveze ?
Alături de mine au mai venit câțiva bărbați și ii rugau, practic, pe cei de la Smurd să sară in valuri după fată.
Reacția lor, a celor de la Smurd, a fost halucinantă, dezgustătoare și inumană:
- Noi nu avem in fișa postului să sărim după oameni in apă. Nu suntem salvamari!
N-am putut să mă abțin și am țipat la ei:
-Bă! Sunteți bărbați in primul rând. Și lucrați pe malul mării.
-Să vă fie rușine!
Am aruncat in nisip, telefonul, ochelarii, mi-am golit repede buzunarele și am sărit după fată.
Mi s-a părut că am făcut o veșnicie până la ea.
In cap imi treceau numai gânduri negre și simțeam cum incep să obosesc. Inotam pe sub valuri și scoteam capul din când in când să văd unde este fata.
Simțeam sarea apei și abia mai puteam să țin ochii deschiși.
In cap imi treceau numai gânduri negre:
- Dacă o să mor și eu și o să-mi las copilul fără tată? O să mă ierte?
-Dacă n-o să pot salva fata și am să mă simt vinovat apoi?
Dacă mor impreună cu ea și nu mai apuc să-mi cer iertare unor persoane pe care le-am dezamăgit ?
Am ajuns la fată. Avea vreo 20 de ani.
Era vânătă la față, sleită de puteri și abia mai respira.
Atât am putut să citesc in ochii și in privirea ei disperată: " Salvează-mă, te rog! "
I-am spus : -Stai calmă, totul va fi bine!
Am intors-o cu spatele și am tras-o spre mal.
Valurile mari ne izbeau pe amândoi. La un moment dat am scăpat-o. Am pierdut-o prin valuri.
Am luat o gură mare de apă sărată și simțeam că imi pierd puterile.
Deși sunt antrenor de inot și obișnuit cu mediul acvatic...marea e altceva.
Cu ultimele puteri am prins-o iar, strâns. Incercam să o țin pe ea la suprafață și eu să inot pe sub val.
Intr-un final am putut să ating solul cu picioarele. Eram salvați...amândoi.
Am tras-o prin apă până la nivelul pieptului și atunci mi-au venit in ajutor incă doi bărbați.
Cei de la SMURD așteptau pe țărm. Au preluat-o pt primul ajutor.
Sleit de puteri, terminat fizic și sub efectul emoțiilor abia mi-am stăpânit lacrimile.
M-au atins felicitările oamenilor de pe plajă. Ale bărbaților care treceau pe lângă mine și-mi strângeau mâna. A unuia care a venit la mine și mi-a arătat că are pielea găinii. Reacția unei femei care mi-a multumit de parcă ii salvasem fata.
Dar, am rămas dezgustat de reacția celor de la SMURD, de lipsa salvamarilor. De inconștiența celor care se aventurează in valurile mari.
Am realizat că astăzi puteam să mor și eu, dar am un sentiment enorm de satisfacție, pe care-l impărtășesc...că astăzi m-am luptat cu moartea. Am salvat viața unei fete.
Astăzi am câștigat eu!”, a scris acesta pe Facebook.
Fondatorul SMURD, Raed Arafat, le-a luat apărarea subordonaților săi:
„Domnul cu poza atasata a salvat o fata care era aproape sa se inece la Constanta. Pentru asta nu pot decat sa-l felicit si sa-l multumesc!
Domnul insa s-a gandit sa mai faca ceva si anume sa atace pe retelele de socializare si in media un echipaj SMURD aflat pe plaja ca nu au intrat baietii in apa sa o salveze pe fata, apa despre care chiar el salvatorul spune ca era sa-l omoare.
Ca sa clarificam, echipajele SMURD pe plaja nu sunt echipaje de salvamar. Aceste echipaje acorda primul ajutor inclusiv inecatilor adusi la mal de salvamar.
Nimeni nu poate pretinde ca cineva care nu este pregatit sa salveze un inecat sa faca acest lucru numai ca sa satisfaca dorintele spectatorilor, ale mass-mediei si ale domnului director de la CSM Bacau.
Intr-un alt caz asemenator la Bucuresti, un paramedic SMURD a intrat in apa rece ca sa salveze o persoana inaintea ca scafandrii sa ajunga, insa paramedicul stia sa inoate si decizia a fost a lui sa faca acest gest eroic punandu-si viata in pericol din cauza temperaturii scazute a apei atunci.
Obisnuinta din ultima perioada de a da in salvatori cu orice ocazie si fara motive intemeiate va avea costurile ei in viitor. Noi transformam incetul cu incetul meseria in care intra oamenii pentru a salva vieti si pentru a deveni salvatori intr-o meserie riscanta si neplacuta din punct de vedere social prin atacurile ieftine si nejustificate care le adresam salvatorilor fara motive intemeiate, iar jurnalistii care fug dupa stiri de senzatie ca sa le raspandeasca fara macar sa inteleaga de desupturile povestii sunt printre primii vinovati in transformarea despre care vorbeam mai sus!”, a scris secretarul de stat pe FB.