Scandalul de la TVR continuă. Mircea Dinescu nu mai vrea să audă de această emisiune
- Emma Cristescu
- 18 septembrie 2023, 23:50
Scandalul de la TVR continuă. Mircea Dinescu consideră că absența emisiunii „Vedeta populară” nu este o mare pierdere. El nu are o părere bună nici de juriul show-ului moderat de Iuliana Tudor.
Mircea Dinescu consideră că absența emisiunii „Vedeta populară”, de la TVR, nu este o mare pierdere. El a declarat că sunt unele persoane care nu își merită locul în juriul show-ului moderat de Iuliana Tudor. Acesta a mai spus că singurul înger rătăcit printre diavolii muzicii populare este Grigore Leșe.
„Am simțit că ceva nu e în regulă încă de când colaboram la emisiune. Și mă refer la foștii mei colegi din juriu. Există o mică industrie ce funcționează subteran și cu excepția lui Grigore Leșe ceilalți folosesc prezența lor în emisiune pentru a-și crește cota la nunți. Cine știe exact câtă valoare profesională au cei din juriu? Ești solist și vrei să mai câștigi ceva notorietate! Singurul înger rătăcit printre diavolii muzicii populare este Grigore Leșe!”, afirmă Mircea Dinescu pentru CANCAN.RO.
Mircea Dinescu, despre TVR
În opinia sa, emisiunea, moderată de Iuliana Tudor, devenise plictisitoare încă din vremea în care și el făcea parte din juriu. Mircea Dinescu a mai declarat că Televiziunea Română încearcă să facă audiență, dar că nu îi iese. El a spus și că televiziunea nu dorește să supere anumiți politicieni.
„Televiziunea Română a rămas asemenea unui munte care se screme și se tot screme pentru a da naștere unui șoricel. Deși ar trebui să fie fruntea, fiindcă primește și bani de la stat, dar și din reclame, tot nu reușește să scape de marea ei boală. Și anume să pună mereu batista pe țambal, pentru ca prin emisiunile sale să nu supere politicienii. E mult prea mult zgomot și energie consumată în interiorul ei sau al anumitor emisiuni pentru ceea ce oferă la final, ca producție de televiziune. Ăsta e și motivul pentru care am încetat să mă mai uit la ceea ce-mi oferă televiziunea publică!”, își explică el propria alegere.
Acesta consideră că cei care vor să-și pună talentul în evidență pot să vină la București. Acesta a mai spus că nu este nevoie ca televiziunea să se plimbe cu caravana prin țară pentru a căuta oameni cu voce bună.
„Televiziunea publică pare că nu se poate debara sa de genul ăsta de emisiuni în stilul , cea de dinainte de 1990. Și-au propus o chestie de anvergură jalnică, o ușor prea mare comedie pentru câți se pot învârti prin ea. După părerea mea, nu ai nevoie să pleci cu caravană prin toată țara, când la fel de bine cel care vrea să-și pună talentul în evidență poate veni el singur la București, din orice parte a țării”, adaugă el.