Saturn, regele lunilor. 128 de noi sateliți au fost descoperiți

Saturn, regele lunilor. 128 de noi sateliți au fost descoperițiSaturn. Sursa foto: Pixabay

Astronomii au identificat 128 de noi sateliți care orbitează în jurul lui Saturn, consolidând poziția planetei ca lider absolut în sistemul solar în ceea ce privește numărul de luni. Cu aceste noi descoperiri, Saturn deține acum un total de 274 de sateliți, aproape dublu față de toate celelalte planete combinate, depășindu-l categoric pe Jupiter, care are doar 95 de luni confirmate.

Descoperirea record și metodele utilizate

Echipa condusă de dr. Edward Ashton, cercetător postdoctoral la Institutul de Astronomie și Astrofizică al Academiei Sincia din Taiwan, a utilizat telescopul Canada France Hawaii pentru a detecta noii sateliți. Tehnica „shift and stack”, care presupune combinarea mai multor imagini secvențiale pentru a evidenția obiectele slab luminoase, a fost esențială în această realizare, arată The Telegraph.

„Nu cred că Jupiter va mai putea vreodată să recupereze acest decalaj”, a declarat Ashton. Observațiile suplimentare din 2023 au confirmat existența noilor luni, majoritatea făcând parte din așa-numitul „grup nordic” al sateliților saturnieni.

 

Sateliti naturali

Sateliti naturali. Foto: Arhiva EVZ

Ce denumire vor primi noii sateliți

Uniunea Astronomică Internațională a recunoscut oficial noile luni, atribuindu-le deocamdată serii alfanumerice provizorii. În cele din urmă, li se va da nume bazate pe zeii galici, nordici și inuiți canadieni, în conformitate cu convenția pentru lunile lui Saturn. Majoritatea lunilor noi cad în clusterul nordic, ceea ce înseamnă că astronomii sunt acum în căutarea a zeci de zeități vikinge obscure. „În cele din urmă, criteriile ar trebui să fie puțin relaxate”, a spus Ashton.

Majoritatea acestor noi luni sunt „luni neregulate”, având forme neregulate și diametre de doar câțiva kilometri. Descoperirea acestora ridică întrebări cu privire la definiția exactă a unui satelit natural, dezbatere care ar putea deveni tot mai relevantă pe măsură ce tehnologiile avansează și identifică noi obiecte cosmice.