De aproape un sfert de secol, doamna Oiţa are grijă de casele vechi de sute de ani de la Muzeul Satului şi le îngrijeşte ca şi când ar fi ale sale.

Cea mai veche angajată a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, din Capitală, are grijă de casele de patrimoniu de 23 de ani. Ioana Stan, 62 de ani, îşi aşteaptă acum vizitatorii în pridvorul Bisericii Timişeni, din judeţul Gorj, un lăcaş de cult din lemn, cu pictură exterioară, ce datează din 1773.

La muzeu, ca acasă

Doamna Oiţa, cum îi spun colegii şi apropiaţii, îşi întâmpină vizitatorii zâmbind, le vorbeşte blând şi îi primeşte ca şi când are veni la ea în vizită. Lucrează cu sufletul, zice că respiră altfel odată ce intră în muzeu şi are grijă de obiective ca şi când ar fi ale sale. Iubeşte grădinăritul, a plantat flori în faţa bisericii de lemn, viţă-de-vie, dar are şi pomi fructiferi, printre care „un nuc, la vecina”. Văruieşte pomii, sapă în grădină, menţine curăţenia în biserică şi le oferă informaţii vizitatorilor curioşi. „Când intru pe poarta muzeului, mă simt ca şi când aş fi ajuns la mine acasă, la ţară. Sunt legată de muzeu, ca de satul meu”, povesteşte doamna din Buzău.

„Atâta suflet am pus la ea, cât am plâns...”

În trecut, Ioana Stan a îngrijit două case din Moldova, Nereju Mic şi Curteni. „Lipeam, văruiam, făceam curăţenie, îngrijeam obiectele, trebuie şterse de praf, întreţinute. Lucram în halat, apoi mă schimbam frumos şi primeam vizitatori”, explică doamna Oiţa, care a aflat istoricul obiectivelor de la muzeografi: „Când intră cu vizitatori, mai stau şi eu să ascult. Se zice că meseria se fură, nu se învaţă”.

După 10 ani în Moldova, custodele de la Muzeul Satului s-a transferat în zona Olteniei, la Casa Ceauru Gorj, pen tru 8 ani. Gospodăria a fost transferată apoi la Muzeul Ţăranului Român, şi chiar şi după 7 ani, doamna Oiţa încă mai suferă pentru că obiectivul a fost mutat. „Nu voiam, tot tră geam nădejde, Doamne, să nu-mi ia casa. Atâta suflet am pus la ea, cât am plâns...”, îşi aminteşte femeia cu voce tre murândă.

„Pe cine vedeam pe alee întrebam ce se mai aude cu casa mea, poate n-o mai ia. În 2002 au luat-o bu cată cu bucată şi au dus-o acolo”, comple tează aceasta cu voce scăzută, sus ţinând că a iubit mult obiectivul. „Casele le-am simţit ca fiind ale mele. Mi-a rămas ceva pentru ele. Unde am mun cit, am pus suflet. Sunt de la ţară şi sunt obişnuită cu treaba, cu munca. Mi-a plăcut şi îmi place, muncesc de la 15 ani”.

„Nici Dumnezeu n-a vrut să fie mutată”

Perioada care a urmat a fost grea pentru Ioana Stan, care vedea un spaţiu gol în locul casei pe care a îngrijit-o cu mult suflet. Directoarea de pe atunci o alina spunându-i că îi va aduce o biserică frumoasă, după inima ei.

Despre Biserica Timişeni îşi aminteşte că a fost adusă greu, sătenii s-au împotrivit şi nici vremea n-a fost blândă. Ploua năprasnic şi, de câteva ori, maşina în care era transportată bucată cu bucată biserica s-a împotmolit: „Nici Dumnezeu n-a vrut să fie mutată. Când au asamblat-o, toată săptămâna a plouat”. Doamna Oiţa povesteşte că la resfinţirea lăcaşului au venit la muzeu preotul care slujea în cătunul Boncea, din satul Timişeni, Gorj, dar şi sătenii, care au împărţit colivă şi bucate şi care au rugat-o să aibă grijă de biserica lor.

Lăcaşul a fost vizitat de Ion Iliescu, dar şi de George W. Bush. Iar anul trecut, la summit, de Maria Băsescu şi Laura Bush, pe care le-a întâmpinat în port popular oltenesc. Despre fosta primă-doamnă a Americii, Ioana Stan spune că e „o femeie populară, îmbrăcată elegant”.

„O să-mi fie dor de muzeu”

Femeia a ajuns de câteva ori, fără voie, să apară la filmările unor interpreţi de muzică populară, precum Maria Dragomiroiu: „M-a bucurat foarte mult, m-a îmbrăcat în costum naţional. Am fost în rol de mamă, de bunică, am legănat doi copii”. Ioana Stan are un singur regret: va ieşi anul acesta la pensie. „O să-mi fie foarte greu să mă obişnuiesc, o să-mi fie dor de muzeu. O să mai trec să văd grădina, biserica, dar nu o să fie la fel”.