Actualitate
Şase români au fost răniţi într-un accident feroviar
- Camelia Cîrstea
- 10 august 2015, 10:02
Şase români şi un bulgar au fost răniţi într-un accident în care a fost implicat un tren de mare viteză pe relaţia Sofia-Istanbul
Accidentul s-a produs la staţia din Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, relatează luni agenţia bulgară Focus, citată de Agerpres.
În timpul ataşării locomotivei la tren, aceasta a lovit primul vagon cu o viteză de circa 15-20km/h, a informat biroul de presă al Căilor Ferate din Bulgaria (BDZ).
În urma impactului, şapte pasageri au fost răniţi, dintre care şase sunt cetăţeni români. Aceştia au suferit răni uşoare. Un alt pasager, cetăţean bulgar, a fost însă grav rănit şi transportat la spital.
Incidentul în care a fost implicat trenul de mare viteză nu a provocat pagube materiale.
Recomandările noastre