Sarcina României la EURO 2024 devine din ce în ce mai grea. Slovacia a făcut scor cu Ţara Galilor

Sarcina României la EURO 2024 devine din ce în ce mai grea. Slovacia a făcut scor cu Ţara Galilor

După ce anterior a învins cu 4-0 pe San Marino, în ultimul său meci de pregătire înainte de EURO 2024, Slovacia a întâlnit, pe teren propriu, Țara Galilor, pe care, de asemenea, a învins-o la scor, conform Mediafax.

Slovacia, scor fluviu în faţa Ţării Galilor

Ultima echipă pe care România o va înfrunta în Germania, în faza grupelor este Slovacia, care pare să fie în mare formă.

Naţionala antrenată de Francesco Calzona a uimit în ultimul meci disputat la Trnava, înainte de a se deplasa în Germania, pentru EURO 2024, atât prin jocul făcut, cât mai ales prin scorul realizat, 4-0.

Prima parte a meciului, ca de altfel întreaga partidă a fost controlată de slovaci, chiar dacă marile ocazii au lipsit. Duda putea deschide scorul în minutul 23, dar a tras în blocaj din poziție ideală. Țara Galilor a răspuns prin Moore, care a reluat cu capul, dar Dumbravka a fost la post și a respins.

Ne puteți urmări și pe Google News

Slovacia au punctat pentru prima dată în poarta adversă la finalul primei reprize, prin veteranul Kucka. Apoi, în repriza a doua, imediat după revenirea de la vestiare, Vavro a izbit transversala cu o lovitură de cap din apropiere.

Bozenik a înscris din pasa lui Hancko, în minutul 56.

Patru minute mai târziu, Ethan Ampadu şi-a înscris în proprie poartă (minutul 60), după o foarfecă superbă a lui Haraslin.

Benes a înscris cu un șut superb de la aproximativ 20 de metri, fiind cel care stabilit scorul final, în minutul 90 al partidei.

Scor final Slovacia - Ţara Galilor, 4-0.

MUŽI A - SVK - Wales - Dávid Hancko

Echipa slovacă se va întâlni în primul meci cu Belgia

Formația galeză a ratat calificarea la EURO 2024, pierzând finala barajului de calificare, împotriva Poloniei, meci care a fost decis însă, abia la loviturile de departajare.

Adversara țării noastre din grupe va debuta la EURO 2024 împotriva favoritei grupei E, Belgia. Urmează apoi, în etapa a 2-a, meciul cu Ucraina, iar în ultimul meci, așa cum am arătat, Slovacia va întâlni echipa țării noastre. Meciul va fi unul dificil pentru România, având în vedere forma pe care o arată echipa slovacă. Probabil că de rezultatul acestei partide va ține calificarea în faza superioară a grupelor.