Sârbii au început să predea armele deținute ilegal. Mulți dintre ei aveau mine și dispozitive explozive

Sârbii au început să predea armele deținute ilegal. Mulți dintre ei aveau mine și dispozitive explozive

Armele de foc deținute fără licență trebuie predate voluntar de cetățenii sârbi în termen de o lună, a decis guvernul de la Belgrad, după cele două atacuri armate de săptămâna trecută în care au fost ucise, în total, 17 persoane.

Cei care vor preda armele deținute ilegal până la data de 8 iunie nu vor trebui să dea explicații în privința provenienței lor și nu vor suporta consecințe penale. După această dată însă, deținătorii de arme fără licență vor fi vizați de „sancțiuni brutale”, au subliniat autoritățile sârbe.

Autoritățile sârbe vor să sporească controalele și să crească pedepsele pentru cei care dețin arme ilegal. Mai exact, cetățenii din Serbia continuă să predea armele de foc deținute ilegal, după atacurile de acum două săptămâni, în care 17 oameni au fost uciși.

Au renunțat la arme chiar și cei care aveau acte în regulă

Președintele Serbiei a prezentat bilanțul de până acum. Guvernul de la Belgrad a stabilit că 8 iunie este data limită până la care armele deținute fără permis pot fi predate voluntar.

Până atunci, posesorii nu vor fi obligați să dea explicații cu privire la provenienţa lor. După această dată însă, riscă răspunderea penală.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei: „Până în această dimineață au fost strânse 13.500 de arme, mine și dispozitive explozive. Minele și dispozitivele explozibile nu vi le putem arăta din motive de securitate. Acestea numără peste 2000 dintre armele colectate, iar 1.700 din acestea sunt grenade și zolja (lansator de rachete). Pentru noi cel mai important este ca astfel de arme să ajungă cât mai repede în posesia statului”.

Acţiunea a fost demarată după ce Serbia a fost zguduită săptămâna trecută de două atacuri armate, comise la mai puțin de 48 de ore distanță unul de celălalt.

Primul atac a avut loc pe 3 mai, când un băiat în vârstă de 13 ani a deschis focul într-o școală din Belgrad, ucigând opt colegi de clasă şi un agent de pază și rănind alți șase elevi și un profesor. Copilul a folosit un pistol care îi aparținea tatălui său.

Vom dezarma Serbia

La nici o zi după acest atac, un alt tânăr de 21 de ani a ucis opt oameni şi a rănit 14 cu o armă automată, în apropierea orașului Mladenovac. Polițiștii au găsit la locuința lui mai multe arme și muniție.

„Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice”, a declarat președintele Aleksandar Vucic în urma celor două atacuri, anunțând un set de măsuri. Ministrul sârb al Educației a demisionat după cele două atentate, relatează stirileprotv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News