Sărbători Pascale cu dată comună. Răspunsul BOR, după invitația lansată de Papa Francisc
- Mădălina Sfrijan
- 28 ianuarie 2025, 16:04
Patriarhul Daniel. Sursa foto: Dreamstime.comPapa Francisc a anunțat că Biserica Catolică este pregătită să accepte o dată comună a Paștelui. Suveranul Pontif a precizat că aceasta ar reprezenta „o dată a unității”, în contextul în care cele două biserici au sărbătorit până acum în zile diferite. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române (BOR), acest aspect ar putea fi stabilit doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox.
BOR, precizări legate de stabilirea unei date comune a Paștelui
Recent, Papa Francisc a lansat invitația legală de stabilirea datei comune a Paștelui. În ultimii ani au existat mai multe discuții legate de această trecere, însă până în prezent nu a fost încheiat un acord între cele două biserici.
„Biserica Catolică este dispusă accepte data dorită de toţi, o dată a unităţii. Într-o manieră providenţială, Paştele va fi celebrat în acest an în aceeaşi zi în calendarele gregorian şi iulian, tocmai în cursul acestei aniversări ecumenice”, a transmis Suveranul Pontif.
Potrivit reprezentantului Bisericii Catolice, acest pas al creștinilor ar fi unul spre „unitate”.
„Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidenţă să servească drept aducere aminte tuturor creştinilor să facă un pas decisiv spre unitate şi asta în jurul unei date comune pentru Paşte", a încheiat Papa Francisc.
Răspunsul Patriarhiei
Patriarhia Română a transmis un răspuns oficial în acest sens, menționând că ar fi nevoie de un Sinod pan-ortodox. Prin urmare, consultarea privind data comună ar putea avea loc doar „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”.
„În urma declarației recente a Papei Francisc referitoare la stabilirea unei date comune a celebrării Învierii Domnului facem precizarea că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a transmis Patriarhia.

Papa Francisc Sursa foto: Platforma X
La Sinaxa Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din 2016 au fost stabilite detalii importante legate de o eventuală dată comună.
„Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: în ceea ce privește tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii”, mai spun reprezentanții BOR.
Ce este Sinodul pan-ortodox
Sinodul pan-ortodox sau Sfântul și Marele Sinod a fost întrunit pe 16 iunie 2016 în Grecia. Pe lista temelor aduse în discuție de clerici s-au aflau relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Scopul acestor consultări a fost legat de implicarea acesteia în Mișcarea Ecumenică.
În acest an, credincioșii ortodocși și catolici vor sărbători Paștele pe 20 aprilie.